Premierul Mihai Tudose a discutat problemele din sistemul penitenciarelor cu reprezentanții sindicatelor


Reprezentanții sindicatelor au evocat necesitatea majorării salariilor și suplimentarea personalului, primul-ministru afirmând că Guvernul are în vedere creșterea salarizării personalului de la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și realizarea unui plan referitor la necesitățile de personal tehnic și de supraveghere în teren, în concordanță cu standardele de sistem existente.

Tot în cadrul acestei întrevederi, premierul Tudose a exprimat susținerea guvernului privind o serie de măsuri ce trebuie luate pentru buna funcționare a unităților ce fac parte din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

De asemenea, discuțiile au vizat și necesitățile de investiții în infrastructura penitenciarelor, precum și posibilitățile de finanțare a acestora.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Justiției, Tudorel Toader, și consilierul de stat Felix Rache.

Biroul de presă al Guvernului

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.