POLITICĂ, ECONOMIE

Premierul Orban la întâlnirea cu reprezentanții orașelor și județelor

Distribuire articol:

Premierul Ludovic Orban și miniștrii fondurilor europene și dezvoltării s-au întâlnit cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene și cu cei ai Asociației Orașelor din România. Întâlnirea a vut ca scop identificarea problemelor cu care se confruntă aleșii locali și care sunt soluțiile pentru a construi bugetul de stat pe 2021 ținând cont de noua realitate, cheltuielile suplimentare cauzate de criza sanitară.

Premierul Ludovic Orban: ”Am avut astăzi consultări cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene și cu cei ai Asociației Orașelor din România, pentru a evalua problemele din teritoriu în perspectiva rectificării bugetare.
Am discutat despre soluțiile posibile la problemele cu care se confruntă Consiliile Județene în ceea ce privește plata salariilor restante ale angajaților din direcțiile de asistență socială și protecția copilului. În funcție de situația centralizată pe județele care se confruntă cu această problemă și de cauzele care au determinat-o, vom evalua impactul bugetar pentru plata sumelor respective și deblocarea situației.
De asemenea, am discutat despre compensarea cheltuielilor făcute de autoritățile locale pentru gestionarea situației provocate de criza de COVID-19.
M-a bucurat însă preocuparea primarilor și președinților consiliilor județene pentru proiectele de investiții. I-am asigurat că vom aloca fonduri suplimentare pentru plata lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor locale finanțate de la bugetul de stat și pentru decontarea cofinanțării proiectelor susținute din fonduri europene.
Vom analiza foarte atent nevoile comunităților locale și, în funcție de cât ne permite bugetul, vom lua măsuri echilibrate pentru administrația locală.


Distribuire articol: