ECONOMIC

Președinta instanței supreme, scrisoare adresată cetățenilor. ,,Pensiile noastre nu sunt nesimțite”

Președinta Inaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu transmite o scrisoare publică adresată cetățenilor prin care aduce la cunoștința acestora că decizia Parlamentului de a tăia pensiile speciale este una ,,tristă” și că pensiile magistraților nu sunt speciale, nici ,,nesimțite” deoarece acestea reprezintă o garanție a independenție, precizează http://mediafax.ro.

Decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător și cetățean, tristă și, aș spune, stupefiantă. Tristă, pentru că a fost luată într-o modalitate care ridică mari întrebări cu privire la previzibilitatea legii în ceea ce privește reglementarea statutului unor profesii care presupun dedicație și privațiuni pentru servirea interesului public – magistrații, personalul aeronautic, diplomații, grefierii etc. – și pentru că pare să fi fost luată, cel puțin în cazul magistraților, cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată, a jurisprudenței anterioare pe această temă a Curții Constituționale”, a scris președintele ICCJ, Corina Corbu, potrivit sursei citate.

Magistratul mai sșpune că justiția, de multe ori, este tratată de celelalte puteri, ca o „Cenușăreasă”, iar, în cel mai rău caz, ca pe o ramură a puterii de stat de „rangul doi, care trebuie pusă la locul ei, pentru a nu „deranja„ celelalte puteri ale statului”.

Atitudinea negativă a publicului față de justiție în chestiunea pensiilor de serviciu mai are la bază, în mod justificat, gravele excese semnalate în acest domeniu în cazuri particulare. Țin însă să amintesc că marea majoritate a acestor excese au ca sursă imperfecțiuni legislative pe care nu autoritatea judecătorească le-a introdus și pe care nu autoritatea judecătorească nu le-a corectat timp de ani de zile, preferând să le ignore. Aceste excese trebuie corectate, cu fermitate. (…). Pensiile magistraților nu sunt ”pensii speciale” și nu sunt nici ”pensii nesimțite”. Excesele trebuie sancționate și corectate, însă pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanție a independenței, sunt un element care le permite să îşi îndeplinească funcţiunea socială. Pensiile de serviciu ale magistraţilor includ o componentă contributivă și o altă componentă compensatorie, aceasta din urmă reflectând tocmai incompatibilitățile și interdicțiile la care sunt supuși”, mai punctează sefa instanței supreme, a mai precizat Corina Corbu, potrivit sursei citate.