POLITICĂ

Președintele Iohannis a semnat decretele de numire în funcție a miniștrilor Răzvan Cuc și Daniel Suciu

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 21 februarie a.c., următoarele decrete: Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale şi administraţiei publice; decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor”, menţionează un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a miniştrilor la Dezvoltare Regională şi Transporturi.