Preşedintele joacă tare. Olguţa Vasilescu nu va fi ministru.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu semnează încă demisiile celor doi miniştri de la Dezvoltare şi de la Transporturi. Prin urmare, nici numirile înlocuitorilor nu se pot face.

„Pot să vă spun că nu am finalizat analiza. Dar, analizând şi propunerile şi comportamentul guvernamental, pot să vă spun câteva concluzii. Acest PSD sub conducerea lui Dragnea nu este capabil să genereze un guvern performant. Am avut două guverne care nu au fost bune și chiar au fost înlăturate de PSD. Suntem la un al treilea guvern care nu este cu nimic mai bun. Această guvernare după guvernare pesedistă este foarte slabă. În loc să vină cu oameni pregătiți, care vin cu competenţe ministeriale, și-au dat seama că nu reușesc și încearcă prin aceste veșnice schimbări de miniștri să ne convingă că se îmbunătățește guvernarea. Eu pot să vă spun că nu se îmbunătățește. Înlocuim oameni slabi cu alți oameni slabi și în final au intrat într-un fel de circ. Nu acesta este scopul guvernării. Eu nu sunt de acord să se continue cu acest gen de circ”, a declarat Iohannis.

„Prima concluzie este că aceste remanieri nu sunt făcute pentru o mai bună guvernare, ci sunt făcute de ochii lumii. În acest fel nu voi fi de acord să se continue. Soluţia este la PSD, nu au decât să vină cu oameni performanţi”, a mai precizat preşedintele.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.