Preşedintele Klaus Iohannis va participa la dezbaterea ,,Viziunea tinerilor pentru viitorul României”

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla astăzi, joi, 26 aprilie 2018, în municipiul Bacău, unde va vizita societatea comercială Aerostar SA şi va participa la dezbaterea ,,Viziunea tinerilor pentru viitorul României”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului va vizita mai întâi compania Aerostar SA, Grup Industrial Aeronautic – Bacău, care este lider local şi regional în domeniul fabricaţiei de piese destinate domeniului aviaţiei, în întreţinerea de avioane civile şi în furnizarea de soluţii în domeniul sistemelor defensive aero şi terestre.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va participa la dezbaterea ,,Viziunea tinerilor pentru viitorul României”, în cadrul căreia va avea un dialog cu tinerii despre proiectele lor, cât şi despre modul în care aceştia se pot implica în dezvoltarea ţării.

Evenimentul este organizat în contextul închiderii ediţiei 2017-2018 a programului Capitala Tineretului din România, aflat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României. În perioada mai 2017 – mai 2018, titlul de Capitală a Tineretului din România a fost deţinut de municipiul Bacău.

La dezbatere vor fi prezenţi peste 300 de participanţi, membri ai principalelor structuri de tineret din ţară.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.