Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit la Bruxelles cu liderul populariilor europeni

Președintele PNL, Ludovic Orban, a efectuat o vizită oficială la Bruxelles, unde a avut întâlniri, ci mai mulți oficiali europeni. În ultima zi a vizitei, președintele PNL a fost primit de președintele PPE, Joseph Daul.

,,Mi-a facut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc săptămâna aceasta, la Bruxelles, cu președintele Partidului Popular European. Joseph Daul este un partener extrem de apropiat de România și de Partidul Naţional Liberal, dovada fiind și vizita pe care o va face în România într-o zi simbolică, pe 9 mai, de Ziua Europei.
Am discutat despre calendarul de desemnare a candidatului PPE pentru președinția Comisiei Europene. Campania va începe în luna septembrie, iar decizia va fi luată la Congresul PPE de la Helsinki din luna noiembrie.
Strategia pe care o vom aborda pentru câștigarea alegerilor europarlamentare va fi orientată către cetățean și va evidenția efectele benefice ale politicilor PPE pentru viața de zi cu zi a oamenilor.
În ultimii ani, sub conducerea PPE, au fost create peste 8 milioane de locuri de muncă noi la nivelul Uniunii Europene, au fost stimulate masiv investițiile și toate țările Uniunii Europene au avut creștere economică. Aceste rezultate indică faptul că PPE va rămâne în continuare cea mai puternică familie politică europeană, cu cele mai mari șanse de a determina agenda Uniunii Europene și în anii următori.
În cadrul acestui proiect, Partidul Național Liberal este un partener puternic, respectat, care va lupta contra derapajelor populiste, nedemocratice și va consolida valorile și principiile care sunt piatra de temelie a Uniunii Europene”, a precizat pe rețeaua Facebook, președintele PNL.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.