Preşedintele PNL: Vom câştiga europarlamentarele şi vom bate rău de tot PSD-ul la locale şi prezidenţiale

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Lugoj, că are convingerea că partidul pe care-l conduce va câştiga alegerile europarlamentare, dar şi că anul viitor va „bate rău de tot” PSD-ul la alegerile locale şi prezidenţiale.

Preşedintele PNL este convins că partidul va „bate rău de tot” PSD-ul la alegerile locale şi prezidenţiale de anul viitor, iar Klaus Iohannis va câştiga încă un mandat de preşedinte al României.

„După alegerile pentru Parlamentul European, pe care le vom câştiga, asta este convingerea mea, vom avea alegerile prezidenţiale, unde este clar parteneriatul între preşedintele Iohannis şi PNL. Este un parteneriat cunoscut, pe care toată lumea îl poate aprecia şi acest parteneriat va duce la victoria preşedintelui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale. După care urmează imediat alegeri locale şi parlamentare, în care nu am nici cea mai mică îndoială că PNL va bate rău de tot PSD-ul. Vă spun de acum, în locale şi în parlamentare o să-i batem cum n-au încasat o asemenea bătaie în toţi cei 29 de ani de la Revoluţie până astăzi”, a menţionat Ludovic Orban.

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.