Președintele României, Klaus Iohannis primit la Casa Albă de președintele SUA, Donald Trump.

Președintele României s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Pe agenda discuțiilor se află Parteneriatul strategic SUA-România. Președintele României este primul șef de stat est-european invitat la Casa Albă.

„Sunt fericit să pot împărtăși povestea noastră de succes președintelui Trump, vineri, când vom avea convorbiri la Casa Albă. Întâlnirea noastră va fi importantă nu numai la nivel politic, ci va avea un impact pozitiv major asupra publicului român de acasă, asupra comunității românești din SUA, asupra comunităților de afaceri din țările noastre și asupra tuturor celor care au depus eforturi (…) pentru a face relația noastră mai solidă”, a afirmat Iohannis, în cadrul dezbaterii ’20 Years After — The Relevance of the Romanian — U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context’, organizată de Heritage Foundation.

Președintele României a avut o serie de întâlniri importante pe teme de securitate dar și alte probleme cum sunt vizele pentru cetățenii români.

Le-am transmis membrilor Congresului american, cu care m-am întâlnit la Washington, cât de important este să facem progrese concrete pentru includerea României în programul VisaWaiver. Atât senatorii, cât și membrii Camerei Reprezentanților cu care am discutat m-au asigurat că sprijină ridicarea vizelor pentru români.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.