POLITICĂ

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa la Summitul Virtual al Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa luni, 19 octombrie a.c., la Summitul Virtual şi Forumul Web al Iniţiativei celor Trei Mări, organizate de Estonia în format de videoconferinţă.

Summitul din acest an reprezintă un pas important în procesul de consolidare a Iniţiativei celor Trei Mări, care a fost iniţiat prin deciziile luate la Summitul găzduit de Preşedintele României în septembrie 2018. Cadrul general pentru discuţie îl va constitui evaluarea progreselor înregistrate, a valorii adăugate şi a reperelor viitoare ale Iniţiativei.

Sunt aşteptate progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreată la Summitul de la Bucureşti, care a fost completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. Cu prilejul Summitului va fi lansat şi un raport privind conectivitatea inteligentă.

În condiţiile în care restricţiile sanitare nu au permis organizarea în acest an a unei noi ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, aceasta a fost înlocuită cu un Forum online, în deschiderea căruia Preşedintele României va transmite un mesaj, alături de ceilalţi Preşedinţi din regiune.

Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenţi, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Preşedintele Germaniei, domnul Frank-Walter Steinmeier, Secretarul de Stat al SUA, domnul Mike Pompeo, şi Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, doamna Margrethe Vestager.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii; precum şi întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenţei economice a Statelor Unite ale Americii în regiune.