Preşedintele şi premierul la Topul Naţional al Firmelor Private din România

Preşedintele Klaus Iohannis pledează pentru un dialog mai susţinut al guvernului cu mediul de afaceri, dar şi implicarea reală şi mai aplicată a investitorilor în elaborarea politicilor publice din domeniul economic.

Prezent la Topul Naţional al Firmelor Private din România, unde a participat şi premierul Ludovic Orban, preşedintele a mai subliniat că prin promovarea transparenţei şi a consultărilor cu mediul de afaceri, calitatea guvernării se va îmbunătăţi semnificativ.

Șeful statului a menționat că în România există peste 615.000 de întreprinderi mici și mijlocii, care angajează mai mult de jumătate din forța de muncă, şi a precizat că susținerea acestui segment este o prioritate asupra căreia autoritățile publice trebuie să își concentreze mai bine atenția.

Pe de altă parte, președintele României așteaptă de la noul guvern atragerea de noi investiții și absorbția fondurilor europene.

Klaus Iohannis: Până acum, din bugetul alocat de Uniunea Europeană pentru actualul cadru financiar 2014 – 2020, țara noastră a primit aproximativ 10 miliarde de euro, adică ceva peste 30%. Este puțin în comparație cu potențialul economiei, dar și în comparație cu nevoile populației. Mă aștept ca premierul și noii miniștri să ia măsurile necesare pentru ca în România să vină noi investitori şi să creștem semnificativ rata de absorbție a fondurilor europene.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat că va cere ajutorul mediului de afaceri pentru reducerea birocrației.

Ludovic Orban: Vreau să transmit un mesaj simplu: perioada reglementărilor adoptate noaptea, pe nepusă masă, fără niciun fel de consultare a mediului de afaceri, care aduc modificări substanțiale și care afectează planurile de afaceri ale companiilor, s-a dus. Vă garantez că astăzi, în România, există un guvern care este un prieten al mediului de afaceri, un partener al mediului de afaceri, un guvern care înțelege foarte bine că dezvoltarea României se bazează pe inițiativa economică individuală, pe investiții, pe asumare de riscuri, pe asumare de responsabilitate și care are ca obiectiv foarte clar să încurajeze afacerile, să încurajeze inițiativa economică, să încurajeze investițiile și ca orice fel de reglementare care vizează afacerile să fie adoptată doar în urma unei consultări largi și ample cu mediul de afaceri. De asemenea, orice reglementare să fie aprobată din timp astfel încât să existe posibilitatea adaptării fiecărei companii la eventualele schimbări ale legislației. Este clar că mediul de afaceri are nevoie de stabilitate, de predictibilitate, de o reducere a birocrației, de asigurarea unor condiții egale de competiție din partea statului și a instituțiilor sale. Are nevoie de aplicarea cu adevărat a Legii prevenției, are nevoie de punerea în mișcare a tuturor mecanismelor care, într-adevăr, să susțină investițiile și dezvoltarea fiecărei companii. Vă felicit pentru performanțele pe care le-ați avut. Îi felicit pe cei care vor fi premiați și, de asemenea, îl felicit pe președintele Camerei de Comerț și Industrie. Încă din prima zi a desemnării mele ca premier, am ciocănit la ușile Camerei de Comerț și l-am asigurat pe domnul președinte că între Camera de Comerț și Industrie și Guvernul României este un parteneriat în beneficiul business-ului din România și în interesul fiecărui cetățean român.

Şeful executivului a mai anunțat că a decis constituirea unui consiliu consultativ cu mediul de afaceri pe ale cărui poziții se va ține cont în actul de guvernare.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.