Prim-vicepreședintele PNL Mureș, consilierul județean Nadia Rață: ,,Oameni buni! „Ordinul ilegal nu te scapă de răspundere!”

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal filiala Mureș, consilierul județean Nadia Rață, face unele lămuriri cu privire la modul în care autoritățile și instituțiile statului au explicat modul în care au acționat vinerea trecută, la protestele din Piața Victoriei. Într-o postare pe facebook, Nadia Rață spune:
,,Trăim vremuri în care slugărnicia a ajuns la rang de virtute. E prezentă în toate domeniile de activitate, pe toate planurile și la toate nivelele. Și, în plus, e din plin recompensată. Iar cei care nu au suferit această mutație sunt rejectați de „echipă”, gașcă, sistem… Ca urmare, nu cred că se vor putea schimba radical lucrurile în România, până când nu va dispărea această epidemie, de altfel generată de sistemul comunist și apoi chiar consolidată. 
Am auzit aceeași „placă stricată” zilele acestea, cum că s-a respectat ordinul primit. Oameni buni! „Ordinul ilegal nu te scapă de răspundere!” Și asta ‒ indiferent de poziția ocupată, fie că ești în fruntea unei instituții publice, fie că ești în poziția celui care trebuie să pună în aplicare ordinul. Da, nu-l respecți și poți să îți pierzi funcția!! Se numește, însă, DEMNITATE, „COLOANĂ VERTEBRALĂ” și ASUMARE! Rolul unui șef de instituție publică este acela de a construi lucruri pentru oameni, pentru semenii săi, de a-i servi pe cei în slujba cărora este: CETĂȚENII. Iar nu acela de a fi sluga vreunui alt „mai-mare” dictator.
Și, ca să nu mai vorbim doar de conștiința celui care nu ar trebui să pună în aplicare orbește un ordin, există în acest sens o legislație care reglementează aspectul.
„NOUL COD CIVIL. Îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege. Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea civilă. CAPITOLUL IV. Răspunderea civilă. SECȚIUNEA a 3-a. Răspunderea pentru fapta proprie. Art. 1364. Îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege.
Îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să își dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârșite în asemenea împrejurări.” (https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-1364-indeplinirea-unei-activitati-impuse-ori-permise-de-lege-raspunderea-pentru-fapta-proprie-raspunderea-civila)
„Nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii (nemo ignorare legem censetur)”. Prin urmare, actele de violență împotriva celor care au protestat pașnic nu au nicio scuză.
„Subordonarea nedocumentată și oarbă, de teama unor represalii, abuzuri, etc duce la manifestări reprobabile la nivel macrosocial” (https://www.avocatnet.ro/forum/discutie_114153/daca-un-salariat-executa-un-ordin-de-serviciu-dat-de-superiorul-sau-ordin-formulat-in-sensul-savarsirii-unei-ilegalitati-salariatul-este-considerat-si-el-vinovat.html*2)
Exact ce am văzut și la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei.
E păcat, însă, că acești „slugarnici” au reușit să-i târască în noroi și pe oamenii de bună credință din cadrul Jandarmeriei Române. Oamenii pe care îi cunosc eu din această structură nu au fața şi comportamentul brutelor care au lovit fără milă oameni nevinovați, fără apărare și care își exercitau pașnic un drept constituțional, garantat de o democrație…”

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.