CULTURĂ, ACTUALITATE

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Interbelică

Distribuire articol:

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Interbelică – FIMI 2024 va avea loc în perioada 5 – 7 iulie, la Sala Radio, Studioul de Concerte „Mihail Jora”.

Evenimentul este organizat sub deviza „A music to remember” de Asociaţia ProCultArt, iniţiatori şi organizatori fiind actriţa Miruna Ionescu şi violonistul Valentin Albeşteanu.

Scopul festivalului este revitalizarea, valorizarea şi recunoaşterea publică a patrimoniului imaterial reprezentat de genuri muzicale precum tango, vals, swing, foxtrot, charleston, café-concert, musette, muzica de cabaret şi alte stiluri derivate din acestea.

Evenimentul reuneşte artişti consacraţi din ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie şi România.

„Festivalul Internaţional de Muzică Interbelică există şi pentru prima dată în ultimii 100 de ani România îşi etalează, din nou, alături de alte ţări europene, patrimoniul reprezentat de muzicile care au asigurat cortina sonoră a acelei perioade de poveste. Muzica interbelică a creat conexiuni puternice culturale, diplomatice şi chiar economice între state. (…) Festivalul Internaţional de Muzică Interbelică este o pledoarie pentru salvarea patrimoniului imaterial reprezentat de muzica interbelică, o continuare a tuturor demersurilor pe care le-am realizat până acum şi totodată o iniţiativă de recunoaştere publică a valorilor culturale ale trecutului reprezentate de creaţiile marilor compozitori interbelici”, a declarat actriţa Miruna Ionescu, preşedinte Asociaţia ProCultArt


Distribuire articol: