DIN TRANSILVANIA

Primăria și Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat pentru „SMART InfoBioNano4Health&Innovation”

Proiectul „SMART InfoBioNano4Health&Innovation” propus de UBB în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, planificat cu un buget de 45 milioane EURO, a ocupat primul loc în competiția pentru definirea specializării inteligente RIS3 în regiunea Nord-Vest. Scopul competiției a fost acela de a identifica specializarea inteligentă şi de a o sprijini pentru a fi implementată cu succes în perioada 2021-2027.

Într-o lume tot mai globalizată și/sau interacționistă, România are nevoie de avantaje competitive (poli de excelență/competitivitate) pentru a evita situația în care devine o „colonie” științifică, tehnologică și culturală. Pentru a-și dezvolta competitivitatea la nivel internațional, România trebuie să-și creeze structuri academice-magnet de prestigiu, cu vizibilitate și impact internațional deja confirmate, conectate puternic cu mediul socio-economic național și internațional.

UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, iar clasamentele internaționale ale universităților o arată ca fiind unul dintre cei mai performanți contributori la cunoaștere din Europa Centrală și de Est. Cu acest profil, UBB a fost invitată și acceptată în GUILD, organizația europeană a unora dintre cele mai relevante universități europene world-class (research-intensive).

Pornind de la aceste nevoi și de la aceste premise, UBB va dezvolta o structură academică magnet – Plaforma UBB STEM+: InfoBioNano4Health -, în logica specializării inteligente, care să funcționeze ca o platformă cu posibilitatea de extindere în logica rețelelor (networks) în Cluj-Napoca, Transilvania, România și chiar la nivelul Uniunii Europene (UE). Platforma va fi integrată bidirecțional cu mediul socio-economic clujean, constituind un pol de competitivitate paneuropean, cu impact benefic la nivel local, regional, național și internațional. InfoBioNano4Health reprezintă domeniile în care UBB are avantaje competitive, confirmate prin poziționări foarte bune în rankingurile internaționale.

UBB este unul dintre actorii academici din țară capabili nu doar să disemineze eficient cunoșterea generată de altii (prin educație de calitate) și să o utilizeze pragmatic (prin transfer creativ către societate/mediul socio-economic), ci și să genereze cunoaștere de excelență cu avantaje competitive. Așadar, UBB are forța și datoria de a genera un pol academic paneuropean în Cluj-Napoca, concentrându-și resursele academice proprii în logica STEM+ și conectându-le apoi cu alte zone academice și socio-economice (inclusiv în extensiile UBB). Într-adevăr, prin acest proiect UBB va crea un pol academic cu anvergură paneuropeană focalizat pe InfoBioNano4Health, incluzând și industrii creative, cu impact pozitiv asupra competitivității Clujului, a Transilvaniei, a țării și a UE. INFO (ex. tehnologia informației/inteligența artificială-robotică/conectivitate «physical-cyber») este deja un brand pentru UBB, mediul academic clujean și oraș, BIONANO integrează inovativ științele vieții și cele ale naturii din UBB și cu alți actori academici din Cluj-Napoca, iar HEALTH, înțeles în sens larg (incluzând sănătatea mediului), este un alt brand al UBB și al mediului universitar clujean mai general”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

În ceea ce privește capacitatea de integrare și dezvoltare cumulativă a Platformei, rectorul UBB adaugă că „această specializare inteligentă va defini profilul Clujului în anii care vin și trebuie să se coordoneze eficient cu alți poli paneuropeni din România (ex. «Laserul de la Măgurele»), pentru a oferi țării avantaje competitive în lumea tot mai globalizată. Platforma este flexibilă ca dezvoltare, în funcție de noi interese și resurse, iar aici relația specială o văd cu celelalte universități clujene din cadrul Uniunii Universităților Clujene și/sau cu alți actori academici din Cluj-Napoca/Transilvania. Prin proiecte comune sau prin proiecte individuale subsumate acestui brand putem genera dezvoltări cumulative ale Platformei, cu impact major la nivel național și internațional; spre exemplu, așa cum am anunțat deja, UBB și-a dezvoltat recent o astfel de platformă specifică de sănătatea mediului sub acest brand mai general (https://news.ubbcluj.ro/platforma-ubb-infobionano4health-isi-dezvolta-prima-componenta-paneuropeana-de-sanatate-a-mediului-populatiei-ubb-actris/)”. 

La rândul său, referindu-se la acest demers, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că „Primăria este partener și susține proiectele care consolidează avantajul competitiv al Clujului în materie de cercetare,  dezvoltare,  inovare și IT”.