Primarii rămân fără pensii speciale. Unii se simt foarte nedreptăţiţi

Primarii nu mai primesc pensii speciale. Decizia aparţine Curţii Constituţionale, care a respins legea care prevedea acordarea unei pensii speciale în funcţie de numărul de mandate. De asemenea şi viceprimarii ar fi beneficiat de pensii speciale. Mai mulţi primari sunt revoltaţi de decizia CCR. Ei se simt îndreptăţiţi să primească aceste stipendii, ruşinoase de altfel.

Un adevărat război a început primarul din comuna Lechinţa, cu toţi cei care nu sunt de acord cu aceste pensii. Acesta spune că nu e vina lor că primesc indemnizaţii şi nu salarii. Aşa e domnule primar. Dar ce vină au primarii când ei candidează? Ce nenorocire se abate asupra lor, din patru în patru ani, când apar pe listele electorale? Cine forţează aşa tare? După ce tot bugetul comunei l-aţi dirijat spre salarii mari, vreţi ca şi pe viitor comuna să vă dea bani din taxele şi impozitele celor necăjiţi? Poate ne spuneţi cât plăteşte un locuitor al comunei pentru un ha de teren în extravilan, ca să ne facem o idee cum se adună banii într-o astfel de comunitate. Nu, nu v-a tăiat nimeni salariul, doar că toată lumea trebuie să fie solidară la greu. Adică mediul privat a plătit, mulţi au rămas fără serviciu în timp de criză. Vedem ce case şi maşini au primarii cu salariile lor foarte mici. Câţi din comună au standardul de viaţă pe care îl are un angajat din comuna Lechinţa?  1%? Mai puţin?

“Domnule deputat al PMP,vă întreb în calitate de președinte al Asociației Comunelor din România,Filiala Bistrița-Năsăud:chiar credeți dumneavoastră că ,,alba-neagra” pe care dumneavoastră încercați să o faceți, cineva o crede?Vă rog public,mâine să declarați că veți demisiona din Parlamentul României cu o zi înainte de finalul mandatului de deputat.Nu de alta,dar să nu dispuneți de o pensie nesimțită.Noi primarii din județul nostru știm că sunteți un accident electoral,la fel ca și o altă colegă, deputat de Bistrița-Năsăud.Din păcate domnule deputat ar fi trebuit să vorbiți cu primarii care au ieșit în pensie,și care la baza profesiei au și studii superioare.Nu cred că e cazul dumneavoastră,ori poate mă înșel.Dacă mă înșel,îmi cer scuze:nu se vede.Ce vină au primarii că nu au salarii,ci indemnizații?Ce vină au primarii,că BOC,BĂSESCU,i-au penalizat cu 25/?Ar fi multe de zis,dar nu mai pierd vremea.Dacă ești așa sfătos declară public,că demisionezi cu o zi înainte de a-ți termina mandatul.Apropo,au mai uitat unii,Dolha,Dobra…..Sunt cu pensia în brațe….e constituțional“, a menţionat primarul comunei Lechinţa pe pagina sa de Facebook.

sursa foto: www.mesagerul.ro

Recommended For You

1 Comment

  1. Când ați candidat de primar ați făcut-o știind că veți avea pensie specială?.Toți folosesc politic acest fapt.Ca unul care lucrez în privat de 29 de ani spun că nici un funcționar public nu merită pensie specială deci și primarii .Ați merita o indemnizație in momentul ieșirii la pensie dar în momentul când se va face o reformă administrativă și se vor reduce numărul primăriilor unde multe sunt doar mașini de tocat bani.Lozinca că funcționarul lucrează în folosul comunității o consider o glumă bună iar dacă totuși nu vă convin beneficiile funcție de primar aveți varianta demisiei dar un primar nu cred că a auzit de ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.