Primarul din Târgu Mureș propune o dezbatere publică privind responsabilitatea nașterii unui copil

Într-o postare pe Facebook, Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureș propune o dezbatere publică privind responsabilitatea nașterii unui copil. Edilul susține că nu trebuie ca numărul de locuitori ai României să crească cu orice preț și că trebuie prevenită situația în care unele cupluri fac copii pentru a avea o sursă de venit din alocația acestora.

Contactat de jurnaliștii  HotNews.ro, Dorin Florea a susținut că propunerea sa nu este discriminatorie și mai mult, acesta a recunoscut că se referă la comunitatea romă în rândul cărora se înregistrează o natalitate foarte ridicată deși, această comunitate are condiții precare de trai.

Acesta a precizat că statul încurajează nemunca și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame „pentru banii de alocație”. „Eu am (la Tg. Mureș-n.r.) cel mai mare număr de țigani din țară (…) Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?! (…) De când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel”, a precizat Dorin Florea, conform sursei citate.

În replică, reprezentanții comunităților rome au anunțat că ei susțin ca o femeie romă să nască și 10 copii, iar în ce-l privește pe primarul din Târgu Mureș doresc să-l aducă în fața unui stabor țigănesc care să-l judece pentru declarațiile făcute. Edilul din Târgu Mureș a revenit astăzi cu o postare pe Facebook, precizând că nu retractează: ,, nici o virgulă din comunicatul atât de controversat cu privire la necesitatea unei dezbateri publice privind responsabilitatea nașterii unui copil. România reală este cea pe care eu o cunosc, iar tot ceea ce am spus este rezultatul unor analize obiective.”

Iată, mai jos, postarea inițială a edilului.

,,ADUCEREA PE LUME A UNUI COPIL AR TREBUI SA FIE O MARE RESPONSABILITATE INTR-UN STAT CIVILIZATLipsa dezbaterilor publice și a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern și alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate.

Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează.

Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:
– dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
– situație financiară acceptabilă;
– un nivel de educație minim stabilit prin lege;
– vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.

În cazuri exceptionale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare ( igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posobilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus.

Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc.

Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție. Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus”.

Recommended For You

About the Author: Rusu Cristina