Pro România își alege conducerea și își desemnează lista pentru alegerile europarlamentare

Conducerea Pro România a avut joi, la Constanța, o primă reuniune la nivel național cu toți coordonatorii județen. În cadrul întâlnirii s-a stabilit ca primul Congres al Pro România să aibă loc în perioada 20-21 octombrie, când va fi aleasă conducerea partidului și se vor anunța candidații pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

Pro România își propune să inițieze o dezbatere amplă la care să participe mediul de afaceri, societatea civilă, structurile sindicale și mediul universitar pentru realizarea și promovarea unui set de măsuri socio-economice urgente.

,,Îmi doresc să construim împreună Pro România ca o alternativă serioasă la modul precar și deficitar în care au ajuns partidele tradiționale să facă politică. Trebuie să readucem decența, competența și profesionalismul în viața publică și să le arătăm oamenilor că suntem pregătiți și avem proiecte și soluții concrete la problemele cu care se confruntă”, a declarat liderul Pro România, Victor Ponta.

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.