Procurorul general Augustin Lazăr: Independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor

Procurorul general Augustin Lazăr susţine că independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a celor din vârful ierarhiei, ca urmare a modificărilor legilor Justiţiei, amintind în acest sens şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

Într-un mesaj postat marţi pe Facebook, Lazăr aminteşte, totodată, că Ministerul Public a făcut demersuri la nivelul Parchetelor, prin care au fost analizate modificările aduse codurilor penale.

“Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, reaminteşte demersurile făcute de Ministerul Public prin care au fost analizate propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, inclusiv prin consultarea unităţilor de Parchet şi a structurilor specializate, analize ce au identificat prevederile neconstituţionale care afectau aspecte esenţiale ale procesului penal, reglementarea unor infracţiuni, precum şi încălcarea standardelor privind calitatea legilor, privind securitatea juridică. În acest sens au fost şi comunicatele din datele de 19 iunie 2018, 25 iunie 2018, 3 iulie 2018 şi 13 iulie 2018”, a scris procurorul general.

El spune că avizul Comisiei de la Veneţia a confirmat îngrijorările procurorilor cu privire la faptul că modificările aduse codurilor penale conţin contradicţii şi vor afecta “grav” eficacitatea în lupta împotriva corupţiei.

“Concluziile avizului Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptat la data de 20 octombrie 2018, au confirmat îngrijorările procurorilor cu privire la faptul că noile coduri vor conţine, în situaţia intrării în vigoare, contradicţii care vor cauza incertitudine legală pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, multe dintre modificări ar putea afecta grav eficacitatea sistemului judiciar în lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave”, susţine Lazăr.

Procurorul general anunţă disponibilitatea Ministerului Public de a contribui, prin consultarea Parchetelor, la sprijinirea demersurilor de reevaluare a modificărilor codurilor penale.

“Luând act de recomandarea Comisiei de revizuire în ansamblu a legilor de modificare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reafirmă disponibilitatea Ministerului Public de a contribui, prin consultarea tuturor unităţilor de Parchet, la sprijinirea demersurilor de reevaluare a modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală, astfel încât să se creeze prin adoptarea acestor acte normative premisele îndeplinirii rolului constituţional de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, se mai arată în mesajul lui Augustin Lazăr.

El atrage atenţia că independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei.

“Totodată, atrage atenţia asupra concluziei formulate în avizul Comisiei de la Veneţia privind modificările aduse Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi 317/2004, adoptate la data de 20 octombrie 2018, conform căreia independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei şi care stabilesc rolul ministrului Justiţiei în aceste proceduri, precum şi asupra recomandării de reexaminare a acestor prevederi prin menţinerea rolului CSM şi a preşedintelui României”, declară Lazăr.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.