DIN TRANSILVANIA

Prof.Dr.Theodora Benedek este candidatul PNL pentru Primăria Târgu-Mureș

Biroul Permanent Național al PNL a validat astăzi candidatura lui Theodora Benedek la Primăria municipiului Târgu-Mureș. Theodora Benedek este consilier local al PNL la Târgu-Mureș și conduce Clinica de Cardiologie a Spitalului Județean Mureș.

“Târgu Mureșul a trăit prea mult timp fără proiecte consistente, investiții majore, cu singura regulă de a salva aparențe. Alături de echipa mea și de târgumureseni, vom face acest mare pas, dincolo de ce a părut până acum imposibil, pentru a da cu adevărat un sens cuvântului ”împreună”. Garantez că nominalizarea mea la candidatura pentru funcția de primar al municipiului Târgu Mureș este primul semn că totul se va schimba în bine!

Le mulțumesc colegilor mei din Partidul Național Liberal, celor din Târgu Mureș, din județul Mureș și din Biroul Politic Național, pentru felul matur în care au înțeles să transforme politica într-un exercițiu democratic deplin, nominalizându-mă pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș.

Mai mult decât atât, și poate în primul rând, îmi manifest întrega mea recunoștință față de toți târgumureșenii, români, maghiari, șași, evrei sau rromi, ei fiind motivul real și întemeiat al acestei candidaturi.

Am rămas întotdeauna consecventă crezului meu: tot ceea ce contează într-o viață sunt familia și oamenii. Tot binele pe care-l poți face își are originea în valoarea supremă a familiei și a oamenilor alături de care trăiești. Aceste gânduri au făcut parte mereu din decalogul meu profesional, iar credința în oameni, în a le asculta problemele și a-i ajuta, m-au învățat să iau totul în serios și să tratez orice provocare și proiect nou, cu respect și maximă importanță.

După zeci de ani în care nu am abandonat și am căutat în permanentă soluții pentru semenii mei, cred cu tărie că a venit momentul să-mi transfer munca și vocația de a ”vindeca”, spre toți aceia care nu își pot imagina prezentul și viitorul trăind în altă parte decât în Târgu Mureș.

Târgumureșenii sunt cei care m-au convins că e momentul să fim mai uniți că niciodată, să trăim aproape unii de alții și, indiferent de timp și de efort, să facem din orașul nostru acel ”acasă” pe care-l merităm cu toții.

Sunt pregătită să schimb, pentru următorii ani, sala de operații cu sala de Consiliu, cabinetul medical cu biroul de primar, pentru a deschide larg ușile unei administrații care să iasă în întâmpinarea oamenilor. Am fost mereu în mijlocul lor, i-am ascultat și mi-am dat seama că împreună putem face infinit mai mult pentru a transforma administrația locală, din spectator într-un actor implicat.

Un oraș conectat la vestul Europei, parteneriate solide cu alte comunități puternice din Transilvania, un centru medical cu reputație, un oraș pentru oameni și investitori, un centru universitar primitor și conectat la toate oportunitățile digitale, un oraș care să-i recunoască și să-i protejeze permanent pe cei care muncesc, cu valori tradiționale recunoscute și acceptate ca mod de viață, întotdeauna alături de comunitățile care au nevoie reală de ajutor sunt noțiuni ce trebuie transformate în realitate, nu în procente electorale.

Planul de dezvoltare a Târgu Mureșului și proiectul meu de campanie le vom face împreună cu târgumureșenii, prin consultări publice, care încep chiar de mâine.
Voi lupta, alături de Guvernul României pentru finalizarea marilor proiecte de infrastructură ale orașului și județului Mureș, pe primul plan fiind finalizarea Centurii de Ocolire a Târgu Mureșului.

Vom crea parteneriate solide cu alte comunități puternice ale Transilvaniei, unde primarii și-au declarat deja sprijinul pentru Târgu Mureș. Voi fi sprijinită de lecțiile și experiențele probate de conducerea orașelor mari ale României, conduse de administrații liberale – Cluj Napoca, Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Alba Iulia.

Vom face, pentru târgumureșeni, o primărie deschisă, transparentă, competentă, bine intenționată și condusă exclusiv de interesele oamenilor”, a scris Theodora Benedek pe pagina sa de socializare.

sursa: Facebook Theodora Benedek