După 30 de ani la conducerea Despărțământului Năsăud al ASTREI (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), profesorul Ioan Seni a anunțat, în cadrul Adunării anuale a asociației, desfășurată sâmbătă, 8 februarie 2020, că dorește să se retragă de la conducerea acestui despărțământ și să lase locul unor tineri care să ducă mai departe spiritul astrist. Totodată, acesta a propus ca noul președinte al Astrei năsăudene să fie Maria Nistor, fost director al Editurii Didactice și Pedagogice, propunere votată de majoritatea celor prezenți.
Profesor la Colegiul Național ,,George Coșbuc” Năsăud, timp de 15 ani, până în anul 2010 când s-a pensionat, Ioan Seni a condus cu profesionalism Despărțământul ASTRA Năsăud, coordonând numeroase activități prin care acest despărțământ s-a remarcat în Transilvania. Evenimente anuale precum: Tabăra internațională ,,Acasă la noi”, prin care grupuri de elevi din Republica Moldova au vizitat județul Bistrița-Năsăud, Festivalul de colinde și datini de pe Valea Ilvelor, Deniile eminesciene de la Năsăud, adunările generale ale despărțământului și multe altele poartă semnătura celui cu care Astra Năsăud s-a identificat în ultimii 30 de ani.



