Deputatul USR Cezar Drăgoescu a propus un proiect de lege prin care toate facturile emise de operatorii economici pentru bunuri și servicii cu prețuri exprimate în euro sau în alte valute să fie calculate la cursul BNR din ziua precedentă emiterii facturii.
Totodată, operatorilor economici le va fi interzis să aplice marje, adaosuri, comisioane sau alte costuri suplimentare peste cursul oficial.
„Astăzi am depus un nou proiect de lege împreună cu colegii mei de la USR. Este un proiect care vine ca și o completare la un proiect pe care l-am depus de câteva săptămâni, iar cetățenii au fost foarte încântați de ideea pe care am propus-o și de aceea am zis să o extindem. Acum câteva săptămâni am depus un proiect de lege prin care toate facturile emise de operatorii de telefonie mobilă, care au prețurile afișate în euro – după cum știți că abonamentele sunt în euro, iar facturile sunt exprimate în lei – această conversie să se facă la cursul BNR. Pentru că, de regulă, în practică, cum se întâmplă, este că operatorul de telefonie mobilă, pentru că la el ne referim cu proiectul anterior, folosește cursul BNR plus o marjă de 2% – 3% – 4% în funcție de operator.”, a declarat Drăgoescu.
Potrivit acestuia, proiectul de lege depus miercuri extinde această prevedere către toți operatorii economici.
Deputatul mai precizează că proiectul obligă operatorii economici să informeze clar consumatorii, la semnarea contractului, despre modul de calcul al facturilor.




