LIFESTYLE

Proiectul de ordin prin care elevii cu medii de admitere sub 5 pot intra la liceu, în dezbatere publică

Pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării a fost publicat astăzi, în vederea consultării publice, proiectul de ordin care elimină obligativitatea elevilor ce obțin o medie de admitere la liceu mai mică de 5 se înscrie la școala profesională. Dacă acest ordin, inițiat de actualul ministru al Educației și Cercetării, Monica Anisie, va fi aprobat, eleviic are termină clasa a VIII-a vor putea să se înscrie la liceu și dacă nu au media 5 la admitere. De precizat că media de admitere la liceu este formată din media la Evaluare Națională (în proporție de 80%) și media generală a claselor V-VIII (în proporție de 20%).

Practic, prin proiectul de ordin aflat, de azi, în dezbatere publică, va fi modificat și completat Ordinul ministrului Educației naționale nr. 4948/2019 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 care prevedea la articolul 10 că la admiterea în învățământul liceal de stat pot participa numai elevii a căror medie de admitere este de minimim 5.

Eliminarea medie 5 ca medie minimă de admitere la liceu a fost unul dintre obiectivele pe care actualul ministru al Educației și Cercetării l-a anunțat încă de la preluarea mandatului. Ministerul Educației și Cercetării așteaptă propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul supus consultării publice  pe adresa de e-mail adrian.barbulescu@edu.gov.ro.