Proiectul unei legături feroviare directe între București și Aeroportul Otopeni s-a blocat

Fanii fotbalului care vor fi prezenți la Campionatul European de Fotbal 2020, vor fi dezamăgiți de anunțul autorităților.

Proiectul unei legături feroviare directe între București și Aeroportul Otopeni, cu o gară semi-îngropată în zona terminalului sosiri, este una dintre lucrările începute în forță pe final de mandat al cabinetului Cioloș, în a doua parte din 2016, și lăsat “moștenire” guvernarii PSD. Costurile erau estimate a fi în jurul a 100 milioane euro.

Trenul direct Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, care ar fi trebuit să fie gata anul acesta, nu va fi funcțional mult timp de acum înainte și în niciun caz în 2020. Din cauza ”lipsei de înțelegere” a Primăriei Otopeni nu mai sunt șanse ca proiectul să fie terminat până în iunie 2020, astfel că cei care vor merge atunci spre Otopeni, vor lua microbuzele din halta situată la 3 km de Henri Coanda, informează hotnews.ro. Vor fi puse scări rulante și se va construi și o clădire, a spus Ion Gavrilă, directorul general al Companiei Naționale CFR SA, la o conferință organizată de revista Capital.

”Ne-am propus ca în 2019 să modernizăm acea haltă de lângă aeroport, iar de acolo o să putem să facem o șosea pentru microbuze și un terminal în aeroport. Am încercat să facem și varianta a doua, dar 90% că nu se poate face până la Campionatul European subtraversarea DN1, din cauza primăriei Otopeni. Am avut o tentativă de a discuta despre autorizație, am înțeles că ne trimit la PUZ… Sigur n-o să reușim, adică am încurca Campionatul, fiindcă am ocupa una-două benzi și ar fi devieri, așa că am ales această variantă”, spune Ion Gavrilă, directorul general al Companiei Naționale CFR SA.

Gavrilă spune că actuala halta  Punt Oprire (P.O.) Aeroport va fi modernizată, practic se vor pune scări rulante, va exista o copertină și o clădire .”De acolo, până la aeroport vom asfalta, probabil pe două benzi și se face și un terminal în Otopeni”, spune șeful CN CFR care adaugă că se vrea să se ajungă la o cadență de două trenuri pe oră, față de unul pe oră, în prezent.

Întrebat dacă se renunță total la construcția trenului direct, directorul CN CFR a spus că nu. Însă este foarte clar că, și dacă s-ar începe lucrările la subtraversare în a doua parte din 2020, lucrul nu ar fi gata mai repede de 2022.

În 2016 proiectul trenului direct a fost relansat și avea un termen scurt de realizare – până în 2018. S-au schimbat guvernele, s-au schimbat miniștrii și directorii, iar proiectul s-a blocat

Inclus în Master Plan, cu finanțare europeană nerambursabilă, proiectul prevedea realizarea până în 2018 a încă 2 km de cale ferată pe lângă cea existentă și care să subtraverseze DN1 până la Aeroport. Scopul final? Trenuri care să facă 18 minute din gara de Nord până la Aeroport, alte garnituri care sa facă opriri mai dese pe traseu în nordul Capitalei și trenuri directe spre/catre Otopeni din orașe precum Brașov, Constanța, Galați, Craiova sau din nordul Bulgariei.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.