Propunerile de numire a miniştrilor pentru portofoliile Dezvoltării Regionale şi Transporturilor au fost transmise preşedintelui României

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, astăzi, preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a miniştrilor pentru portofoliile Dezvoltării Regionale şi Transporturilor.

Pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost propus Daniel Suciu, iar pentru Ministerul Transporturilor a fost propus Răzvan Cuc.

„Am făcut aceste nominalizări pentru a pune capăt situaţiei de blocaj a activităţii Guvernului, mai ales că perioada de interimat la cele două ministere expiră. Dezvoltarea regională şi transporturile sunt două domenii cheie, pentru care am prevăzut prin legea bugetului de stat sumele necesare pentru realizarea investiţiilor de care România are nevoie. Pentru buna implementare a proiectelor de investiţii este necesară coordonarea de către miniştri cu atribuţii depline în exercitarea funcţiilor. Îmi exprim speranţa că interesele României vor prima şi, în scurt timp, Guvernul va putea să-şi desfăşoare activitatea în echipă completă”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Executivul României va continua să îşi îndeplinească angajamentele asumate şi va acţiona pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare în interesul cetăţenilor, cu accent pe dezvoltarea investiţiilor şi creşterea veniturilor populaţiei. Totodată, Guvernul României îşi va exercita, în continuare, cu responsabilitate mandatul Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Biroul de presă al Guvernului

 

Recommended For You

About the Author: Seserman Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.