ACTUALITATE, POLITICĂ, ECONOMIE

Prosumatorii vor beneficia de compensarea cantitativă a energiei electrice

Distribuire articol:

Potrivit unei legi adoptate de Parlament, prosumatorii vor beneficia de compensarea cantitativă a energiei electrice. Mai mult, furnizorul este obligat să compenseze tot ce a produs prosumatorul.

„A doua veste bună pe care vreau să o dau oamenilor, e vorba de prosumatori, de cei care și-au instalat acasă și la companii, pentru că legea privește și persoanele juridice, cei care au instalate centrale electrice cu producerea energiei regenerabile. Am stabilit de astăzi, prin lege, că se poate face compensarea cantitativă a energiei electrice. Așadar, oamenii care au acest tip de centrale electrice, panouri solare în general, vor primi factura doar compensată cu cantitatea de energie care a fost livrată. Adică doar diferența între cât ai consumat și cât ai produs. O veste bună pe care, de asemenea, o pot da oamenilor este că pentru cei care au și au ales același furnizor și de gaze, compensarea financiară se poate face și cu privire la consumul de gaz”, a precizat un parlamentar.

„De asemenea, iarăși important prevăzut în această lege, consumul suplimentar se poate reporta timp de 24 de luni. Tu, ca prosumator, poți, dacă ai un surplus de energie electrică iar o altă persoană este la același furnizor, tu poți să cedezi acea cantitate de energie electrică acelei persoane, ca atare principiul este foarte clar. Tot ce ai produs tu prin resursele tale proprii, furnizorul este obligat să-ți compenseze și să-ți factureze eventuala diferență de preț”, a mai precizat acesta.

În România există în jur de 250.000 de prosumatori.


Distribuire articol: