ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, POLITICĂ

PSD în cădere după alegerile parțiale de ieri, 11 iunie

PSD a pierdut localități importante ieri, în urma alegerilor din cele 49 de localități. Cea mai mare surpriză s-a înregistrat la Târgu-Jiu unde liberalul Marcel Romanescu a câștigat la diferență importantă față de contracandidatul PSD.

Mihail Genoiu este noul primar al municipiului Craiova, obținând 42,79% din voturi.

Numărul total al alegătorilor a fost de 49.363 din 255.782 persoane cu drept de vot. Însă, numărul de voturi valabil exprimate a fost de 46.266. Astfel, Mihail Genoiu a obținut 42,79% din voturi, urmat de Mario Oprea,  (16,24%), Lucian Bernd Săuleanu(12,98%), Anişoara Stănculescu,(12,05%), Adrian Prisnel(11,62%), Dumitru Călina(1,71%). Emil Mladin,(1,63%) și Sorin Preda- Nica( 0,98%).

Candidații PSD au câștigat două dintre cele patru primării din Prahova, în timp ce ALDE și PNL au obținut câte un mandat de primar, potrivit Agerpres.

În județul Teleorman, PSD a pierdut comuna Olteni în favoarea reprezentantei PMP, doamna Voileta Ionescu.

ALDE a anunțat că a câștigat alegerile pentru primăriile din municipiul Moinești, județul Bacău, și orașul Băicoi, județul Prahova, dar și comuna Șieu din Bistrița-Năsăud.

Conform rezultatelor finale, în Târgu Jiu, liberalul Marcel Romanescu a obţinut 12.203 voturi (51,72%) candidatul PSD Aurel Popescu la funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu a obţinut 8.200 de voturi (34,75%), Radu Miruţă de la USR – 979 de voturi (2,15%), Eduard Lădaru de la ALDE – 509 voturi (2,15%), Daniela Grădinaru de la PMP – 359 de voturi (1,52%), independentul Viorel Caragea – 1.091 de voturi (4,62%).

Social-democraţii au pierdut alegerile şi în comuna gorjeană Drăguţeşti, unde a fost ales primar candidatul ALDE Dumitru Popescu.

Liviu Călin Butnariu, candidatul PNL pentru Primăria oraşului Râşnov, judeţul Braşov, câştigă alegerile locale parţiale cu peste 51 % din voturi.Preşedintele

PNL Raluca Turcan a anunțat luni, într-o postare pe pagina de Facebook, că liberalii au câştigat primăriile în cel puţin 16 din cele 49 de localităţi în care au avut loc duminică alegeri locale parţiale.