Rămas bun, dragul meu elev! Sper că acolo unde ai ajuns, să-ți fi găsit liniștea pe care ai căutat-o atât de mult!

Sentimente emoționante, de tristețe, neputință și revoltă, m-au încercat în această săptămână, mai mult ca niciodată!
Când auzi că un tânăr s-a zdrobit de asfalt, căzând de la etajul 10, inevitabil te gândești cu milă la el și la familia acestuia. Când afli mai apoi că, în urmă cu ceva timp, te-ai întâlnit zilnic, patru ani  la rând, cu acest tânăr, adolescent pe atunci, sentimentele devin și mai puternice și în ele se împletesc întrebările fără răspuns, neputința și revolta.  Toate acestea sunt greu de gestionat în clipa în care mergi să-ți iei rămas bun și te lovești de durerea fără margini a familiei și de întrebările retorice ale membrilor acesteia: ,,Ce ne facem noi fără el?”, ,,Cum mai trecem prin locul în care a căzut”?
Mi-amintesc ca prin vis, chipul băiatului blând, cu ochi albaștri, când a venit în prima lui zi la liceu. Îmi amintesc și bucuria din ochii lui, patru ani mai târziu când a obținut media 9,42 la examenul de bacalaureat. Dar, mai limpede ca orice, îmi amintesc cum, nu demult, la întâlnirea de 10 ani, a fost singurul care a venit cu brățara pe care am dat-o fiecăruia dintre elevii clasei a XII B (promoția 2006), la care am fost dirigintă, la terminarea liceului.  S-a așezat lângă mine la masă și mi-a spus că păstrează cu drag brățara care îi amintește de anii de liceu și de clasa din care a făcut parte.
Terminase o facultate de  informatică și își găsise un job bun la o firmă de profil.  Dar, în urmă cu patru ani, un accident grav de mașină i-a adus …începutul sfârșitului, răpindu-i visurile și sănătatea. Și-a revenit fizic, dar au început frământările și boala a avansat cu toate că s-a luptat, din răsputeri, să o țină sub control. Până în 1 mai 2018, când a abandonat lupta și … totul s-a sfârșit într-o clipă. Într-o țară în care simpla prezență la un psiholog poate să-ți aducă stigmatizarea, în loc să fii înțeles și ajutat de comunitate, ești judecat chiar și după ce treci în neființă, fără ca nimeni să știe povara pe care ai purtat-o în suflet.
Rămas bun, dragul meu elev,  sper ca acolo unde ai ajuns, să-ți fi găsit liniștea pe care ai căutat-o atât de mult!
Cristina Rusu, prof. Colegiul Tehnic Infoel Bistrița

Recommended For You

About the Author: Rusu Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.