Mihai Neamţu opinii
OPINII

Rănile produse de psihologia suspiciunii colective cine, oare, le va mai vindeca?

Autor: Mihai Neamţu

Aproapele a devenit Dușmanul nostru doar prin simplul exercițiu al proximității. Ați văzut referenul sectei #StauAcasă: toarnă-l pe omul liber autorităților, dă-l în gât, dă-l în judecată, fă-i dosar penal. De ce? Pentru că strănută. Pentru că muncește. Pentru că se plimbă, gândește sau vorbește nestingherit.

Iată demența ultimă a pandemiei Covid-19 și rezultatul dezumanizării regizate prin mecanisme sinistre de control biopolitic, isterie mass-media, dresaj psihologic, privațiuni economice, sărăcire culturală, derelicțiune spirituală și micromanagement al populației la scară planetară.

Au apărut delatorii vigilenți, apostolii gerontofobiei, turnătorii de rit nou. Ați ghicit inversarea totală a virtuților creștine: semenul nostru nu mai este aproapele nostru — frate, soră, mamă, tată, bunic, bunică, vecin, prieten, amic, compatriot, concitadin, coleg sau cunoștință. Nu! Ochiul ni s-a obișnuit să vadă în orice om doar animalul virusat incognito, purtătorul inconștient (căci asimptomatic) de Covid-19, un potențial focar epidemiologic, ditamai intrusul, ba chiar o amenințare letală.

Mă întreb, așadar: rănile produse de psihologia suspiciunii colective cine, oare, le va mai vindeca?