Răul s-a banalizat – atacul cu rachete rusesc asupra Lvov-ului în care au murit 4 civili nu mai miră pe nimeni. Desigur propaganda rusească va spune că ucrainenii s-au bombardat singuri.
Singurii care sunt indignați sunt ucrainenii („nu credeam că corpul omenesc poate suporta atâta ură” spune o prietenă ucraineancă…”dar din păcate, iată, nimeni nu îi mai crede. Am auzit atâtea povești cum că ucrainenii s-au obișnuit și nu le mai pasă prea tare…
Suntem făcuți să credem că Ucraina și-o merită, că doar au făcut și ei prostii, că Zelensky actorașul e doar un ticălos care ciugulește bani de la americani, că totul e doar teatru.
Dar din păcate, un pic de teatru tot este. În timp ce rușii dau cu rachete în Lvov, iar mult anunțata contraofensivă merge prost, NATO afirmă că va primi Ucraina în rândurile sale numai după ce aceasta va căștiga singură războiul. E că și cum îi promiți celui cei ce se îneacă în mijlocul lacului că dacă ajunge la mal îl așteaptă o supă caldă și o diplomă.
Mulți comentatori au afirmat că războiul din Ucraina este (și) din vina Occidentului. Sunt de acord cu ei, dar numai într-o singură privință. Ucrainei i s-a promis marea cu sarea înainte de război – parteneriat NATO urmat de statutul de membru, când oficialli NATO știau foarte bine că asta e practic imposibil de realizat. Ucraina a fost împinsă într-un război evitabil. Bineînțeles că asta nu înseamnă că Rusia are dreptate – Rusia a judecat și judecă evenimentele ca un imperiu cu pretenții.
Mai poarta nițică vina în vânzarea de iluzii și presa din Vest, care de la început ne spune ba că Putin e bolnav pe moarte, ba că va fi răsturnat de la putere, ba că Ucraina e mult mai puternica decât în realitate.
Din păcate, la un an și jumătate de la începerea războiului, tot mai mulți ucraineni își pierd speranța că NATO vă face altceva decât să îi folosească drept poligon de încercare pentru armament. Cel mai probabil NATO își vă lasă partenerul să se descurce în lupta cu ursul…pentru că da, urăm Rusia și vrem distrugerea ei, dar nu atât încât să ne bagăm pielea în saramură. Iar dacă pe lângă vânzări de arme, mai bagăm și Europa în criza economică, de ce nu?
Gabriel Purcarus
