Daniel Funeriu
OPINII

Răzbunarea tocilarilor

Autor: Daniel Funeriu

Răspunsul meu la întrebarea „la ce mi-au servit în viață trei sferturi din cele învățate la școală?”: e treaba voastră dacă ați fost fraieri și nu ați utilizat tot ce ați învățat. Eu am găsit câte o utilitate cam la tot ce am învățat și îmi pare rău că nu am învățat și mai multe. Scuzați abordarea diferită sau, dupa caz, vedeți-o ca pe razbunarea tocilarului. Să o luăm sistematic:

chimia, e clar, e meseria mea. Pentru că am fost la vârful generației mele, primul meu salariu, la 23 de ani din cea mai mare firmă de medicamente din lume, în SUA, a fost de 6000 de dolari (chiar și 8000 cu bonusuri). Vă asigur că e o senzație foarte faină când ai 23 de ani, termini șef de promoție o mare universitate a lumii și trei laureați Nobel te invită să lucrezi pentru ei.

Fizica avansată, matematicile avansate și biologia mi-au servit la greu în cercetările mele legate de chimie și chimie biologică. Pentru că le știam și le foloseam transdisciplinar aveam idei care mi-au dat joburi în marile universități ale lumii și am câștigat granturi competitive de milioane de euro.

Faptul că sunt beton în științele astea mă face să îmi inspir copiii să le învețe, îi ajut cu plăcere și le explic ceea ce profesorii de la școală nu fac. Beneficiu net pentru familia mea.

Anatomia și fiziologia pe care le cunosc foarte bine m-au scutit de fumat, băut și, în general, orice exces. Nu știu ce îmi rezervă ziua de mâine dar, fizic, în afară de lipsa părul de pe cap, nu mi-aș da organismul pe al nimănui. Gimnastica de performanță, cu câte 3-4 ore de antrenament la limita rezistenței, zilnic, atletismul, fotbalul mi-au dat și ele o capacitate de rezistență fizică, o coordonare ochi-mână și reflexe esențiale pentru o viață agreabilă sau chiar, uneori salvatoare. Întrebați-l pe Teodor Baconschi dacă azi am mai fi trăit dacă, grație reflexelor și anticipației, nu aș fi evitat un accident… inevitabil. Aș fi putut atunci să întreb: “la ce îmi servește să fac gigantice la bară”? Cred că din capacitatea de concentrare dobândită în sportul de performanță, din liniștea în mijlocul furtunii pe care mi-o găseam când jucam finale naționale (pe echipe) la șah, mi-am clădit ceea ce prietenii consideră marea capacitate de a rămâne lucid în situații de criză. Nedevenind șahist, mi-au servit la ceva apărarea Alehin sau indiana Nimzovici? Da, la caracter și la… prietenia lui Viswanathan Anand.

Faptul că am “tocit” și tabla înmulțirii și tabelul periodic și zeci de poezii și comentarii literare în gimnaziu mi-a dat o mare capacitate de memorare. Care mi-a adus numai beneficii în viață. Știți ce mult contează să îi spui unui om important detalii despre întâlnirea de acum 10 ani și să construiești un dialog pe baza acelor detalii? Aveți idee ce avantaj uriaș ai în viață dacă ai o bază de date bogată și în cap, nu numai pe… google dot com? Well… vă spun eu: nu degeaba peștii mușcă momeala și după ce au scăpat prima dată din cârlig: pentru că uită că i-a înțepat. Mi-a îngrădit această memorare gigantică capacitatea de inovare, imaginația? Nu! Mi-a crescut-o, pentru că aveam soclul informațional mai vast, o elasticitate și viteză de procesare mai mari.

Literatura clasică, parcursă în adolescență, mai cu seamă analiza involuntară a personajelor, împreună cu istoria (în care nu excelam, dar trăgeam concluziile importante (am avut un prof oribil, care nu venea la jumătate din ore pentru că făcea taxi)) m-au făcut să mă prind rapid despre cum vor merge lucrurile și m-au ajutat în decizia să fug, singur, la 17 ani din România comunistă. Și să-mi evit mie și familiei mele, 2 ani de dictatură și 30 de tranziție scremută. Great life. Am plecat primul din generația mea de olimpici și am ajutat cel puțin alți doi să vină în laboratoare de top. Pus în situația limită să îmi găsesc singur un liceu în Strasbourg, fără niciun sprijin, am reușit să merg la cel mai bun. De ce? Pentru înțelesesem din cărți (Tom Jones) importanța perseverenței și nu m-am lăsat până nu am intrat în biroul inspectorului general din Strasbourg. Căruia, așa ostil cum era, i-am câștigat simpatia în 2 minute esențiale pentru viitorul meu, spunându-i și dovedindu-i că eram foarte bun în orice domeniu găsește util să mă întrebe ceva. Tot umanioarele m-au făcut să înțeleg că nu voi fi niciodată un om complet dacă nu trăiesc o vreme în Orient. De aceea, la 30 de ani, am ales să mă completez ca om în Japonia, după ce mă formasem în culturi majore în preajma elitelor din Franța și SUA. Iar mai apoi, după Japonia, am simțit nevoia să mă impregnez de altă cultură majoră: Germania.

Geografia învățată de nevoie, fără plăcere, (atunci învățam despre resursele diferitelor țări africane) m-a făcut să intuiesc sau să înțeleg a posteriori multe mișcări geopolitice.

Nu am excelat la filosofie, am recuperat în viața de adult. Cum credeți că am reușit să trec o lege cap coadă (a propos, mai știți vreun ministru care a trecut o lege atât de complexă? Eu nu!)? Vă spun eu “șiretlicul”: o foarte bună înțelegere a naturii umane, a mecanismelor de schimbare a marilor sisteme, o bună înțelegere a mecanismelor de negociere în contexte cu interese divergente. Când unii politicieni de doi bani credeau că au descoperit metoda de a mă opri, eram deja cu două stații înaintea lor pentru că le intuisem din timp stratagemele. Credeți că e ușor să fii într-un guvern care trece țara printr-o mega criză economică și să și dai o lege ultra-reformistă? Credeți că e ușor să fii în mijlocul unei lovituri de stat, ca în 2012, și în loc să te pierzi cu firea găsești soluții și mai și demolezi adversarii? Nu e. Dar dacă ai siguranța pe care ți-o dă modul în care te-ai construit, răzbești. Azi, grație solidei formări științifice și umaniste am privilegiul să petrec multe momente în compania marilor gânditori ai lumii, să fiu invitat la ceremonii de decernare a premiului Nobel, să primesc în casa mea membri din comitete Nobel, bref, am privilegiul ca orice ușă să mi se deschidă cel puțin o dată, ca la orice număr de telefon format să mi se răspundă, să fiu întrebat de mari personalități despre mersul lumii.

Am învățat informatică și desen tehnic de mi-au mers fulgii. Aș putea spune că nu mi-au servit în viață, pentru că nici desenator și nici informatician nu am ajuns. Dar… think again. Dacă vă place claritatea cu care scriu, apoi să știți că e rezultatul unei gândiri algoritmice. Turbo-Pascal pe pâine, oameni buni… Combat ușor erorile adversarilor și sesizez cele mai subtile fracturi logice pentru că mi-am format mintea folosind și algoritmica informaticii.

Nu m-am omorât cu artele. Praf la muzică și desen artistic. M-au “chinuit” însă învățătoarele cu caligrafia. Deh, conservator retrograd: la ce îmi servește când toți scriem la computer? Vă vor spune ce plăcere primesc cei cărora le mai scriu câte un cuvânt bun, de ziua lor sau nu, cu penița. Ceea ce mă face să îmi dau seama că tocmai am uitat, ieri, să o felicit pe Ștefania Masters de ziua ei. Regret enorm, în schimb, că nu am învățat mai mult la muzică. Mi-am descoperit, totuși, tardiv, plăcerea de a sculpta. Great fun.

Țineți mine orele alea de “atelier”, PTP, în care dădeam la pilă și traforaj, ținute de maiștri adesea alcoolici și limitați intelectual? Well… nu am devenit dulgher sau sculer-matrițer dar am deprins dibăcia de a repara cam orice în casă și… siguranța muncii. Din predare dar și din posterele alea comunistoide afișate în sinistrul și frigurosul atelier de la Generală 18. Acum sunt extra-precaut și mă protejez adesea mai bine ca profesioniștii. Am construit o casă fără accident.

Mai sunt, pe lângă toate astea o groază de avantaje dacă ești deștept și folosești tot ce înveți la școală. De exemplu nu te plictisești niciodată, pentru că întotdeauna ai ceva interesant de spus celor din jur, iar aceștia, mai ales fetele, natural, caută compania ta. E extraordinar de gratifiant ca după 20-30 de ani petrecuți alături de cineva să ți se spună că viața alături de tine e tot timpul interesantă, când nimeni, niciodată, nu se plictisește în jurul tău.

Toate astea, luate împreună, îți dau siguranță. Siguranța de a putea să stai de vorbă, firesc, simțindu-te confortabil, și cu regi și cu muncitori, împărțind și icrele negre cu unii, dar și pâinea neagră cu alții. Și, eventual, o dușcă de țuică. Astea îți dau și un foarte fin miros pentru a detecta impostura, superficialitatea, lipsa de valoare umană și pericolului care izvorăște din ele, și te ajută să te protejezi.

Sigur, mai sunt multe de spus. De exemplu că a ști multe lucruri și a le exprima interesant mi-a dat în tinerețe un avantaj competitiv enorm față de alți băieți în relațiile cu fetele. Sau, alt exemplu, că rar am învățat ceva, inițial cu plăcere. M-a trezit dimineața entuziasmat că trebuia să învăț Li, Na, K, Rb, Cs, Fr? Sau capitalele din America de Sud? Sau să schimb trei tramvaie în frig să merg la antrenament la Poli cu Cosmin Caruntu sau să mă chinui la gimnastică? Nu, în niciun caz. Plângeam când la caligrafie trebuia să scriu pagini întregi de g și f, dar după ce am început să pun cap la cap lucrurile totul a devenit limpede și pe măsură ce avansam entuziasmul creștea. A fost plăcut să fiu amenințat de colegi mai mari, uneori mai luând și o cafteală în pauză? Nu, dar am învățat să evit pericolul, să navighez în mediu ostil și să fac alianțe. M-a învățat când să fug și când să lupt.

Cunoașterea dragii mei, sau cel puțin refugiul în cunoaștere, te ajută și să treci peste dificultăți… de netrecut din viața ta. Pe mine m-a ajutat, enorm, să trec peste pierderea mamei la 5 ani. A fost un refugiu din calea durerii și, la fiecare probă dificilă a vieții, e un ultim refugiu pe care îl găsesc tot timpul primitor.

Am avut numai profesori geniali? Deloc! Majoritatea erau destul de tontălăi și fără har. Dar puținii geniali, precum Maria Crisnic, mi-au arătat calea și nu am ezitat să o urmez.

Sunt un om perfect grație acestor lucruri? Cu siguranță nu, mai greșesc, dar pot spune cu relaxare că, la o vârstă relativ tânără, mi-am îndeplinit de multă vreme obiectivele pe care mi le-am fixat pentru întreaga viață. În mare parte pentru că am ales să folosesc tot ce am învățat. Degeaba ți se dau lămâi dacă nu le storci până la ultima picătură. Așa că tot ce vine de acum înainte în viața mea e un nesperat bonus. Asta cu gândul că oricând poate veni o surpriză neplăcută…
Mă mai gândesc la ultimii 30 de ani din viețile foștilor mei colegi din loturile naționale de mate, fizică și chimie și îmi dau seama că ar putea scrie aproape aceleași lucruri ca mine pentru că și ei au ales să folosească tot ce au învățat la școală și de aceea sunt profesori în mari universități ale lumii. Probabil din modestie ei nu o fac. E însă incorect ca toți fraierii să se răstească revendicativ la Școală cu tâmpa întrebare: ”la ce mi-au servit integralele”, iar cei mai inteligenți, care au știut să le folosească, să tacă modest. Păcat că tac. Pentru că așa cum prostia nu ezită să ocupe spațiul public în numele mult-veneratei modestii, e poate momentul ca și cei pentru care excelența e un firesc să împărtășească tinerilor viața lor. Imun la acuze de aroganță o fac eu, în numele lor, pentru că nu e nimic rău să vorbești despre lucrurile bune pe care le-ai făcut.

Da, dragii mei, Școala Românească are multe și serioase defecte. Cataclismice pe alocuri. Dacă era brici nu mi-aș fi pierdut 4 ani din viață încercând să o repar: pentru mine faptul că am fost ministru a fost cea mai puțin cool realizare a vieții mele. Dar dacă tot vreți să participați la repararea ei, începeți prin a găsi adevăratele cauze ale dezastrului, ascultând mințile mature și luminate, nu veniți cu critici facile și la modă, însă profund greșite. Căzând în această capcană rezolvăm probleme inexistente, ne ambalăm pe drumul unor false profeții, iar peste 30 de ani ne mirăm că suntem tot aici.

În final am să vă spun ceva care doare:
fiecare epocă din istorie are anumite criterii de selecție naturală. Forța fizică în timp de război, rezistența la bacterii până s-au descoperit antibioticele sunt doar două exemple. Trecerea cu succes a selecției naturale în epoca hiperconectivității și hiperinformației – darwinismul zilelor noastre – e dată de discernământul fiecăruia. Iar discernământul este cu atât mai dezvoltat cu cât folosiți mai mult din lucrurile învățate în școală. Școala vă dă, gratis, acces la cunoaștere. În mod inegal, cert, dar ce e egal în viață în afară de moarte? Luptând și învățând pentru viitorul vostru, vă asigur că o să vă fie bine. Că și eu am început școala la Săvârșin, cu toaleta în curte și 45 de minute de mers pe jos la școală.
Odată ieșiți din școală e strict treaba voastră la ce o folosiți.
Vă doresc o zi frumoasă și… gândul cel bun când vorbiți copiilor voștri despre utilitatea sau inutilitatea lucrurilor învățate la școală. Poate, acum, dintr-o perspectivă nouă 😉 .