Reacția lui Victor Ponta după ce Ecaterina Andronescu a fost propusă la Educație: „Trist …. dar adevărat! E foarte trist unde a ajuns PSD”

Liderul Pro România, Victor Ponta, reacționează miercuri după ce Ecaterina Andronescu a fost votată în Biroul Permanent al PSD drept propunerea partidului pentru Ministerul Educației. „Trist …. dar adevarat! e foarte trist unde a ajuns PSD . (…) Si parca aceasta decadere nu se mai opreste”, este mesajul fostului premier, care distribuie articolul „Negocieri temeinice – Ecaterina Andronescu – vândută în 71 zile”.

„Ecaterina Andronescu s-a lăsat negociată cu maxim simț al răspunderii: nu mai puțin de 75 de zile de la momentul cînd, pe 31 august, dădea asigurări publice că nu e de vînzare contra postului de ministru, pînă marți, 13 noiembrie, cînd conducerea PSD a decis prin vot să achite ”contravaloarea”. Astfel că Andronescu intră, emoționată, în guvernul pe care l-a tăvălit în media luni de zile și sub conducerea premierului nu mai puțin criticat.”, scrie inpolitics, care face o scurtă cronologie a declarațiilor făcute de Ecaterina Andronescu în spațiul public.

Amintim că pe 31 august, când apăruseră primele informații despre faptul că Dragnea i-ar fi propus postul de ministru, Ecaterina Andronescu a declarat pentru G4Media.ro că nu a primit nici o ofertă de a prelua Ministerul Educației și că i s-ar părea ciudat să se întâmple acest lucru după scrisoarea deschisă anti-Dragnea.

”Nu am primit această propunere. Cum v-ați putea închipui după scrisoarea pe care am trimis-o? 110% sau cât vreți dvs peste 100% nu se va întâmpla să mi se propună funcția de ministru al Educației. Eu nu sunt de vânzare”, a declarat atunci Andronescu pentru G4Media.ro.

Pe 14 august, Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației și fost lider al PSD București, în acel moment marginalizată în partid, i-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, „pentru binele României și pentru binele PSD-ului”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.