Evenimentele lunii decembrie continuă la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Astăzi de la ora15, în sala de conferințe Gavril Tripon, va avea loc concursul cu premii dedicat scriitorilor români, unde vor avea loc lecturi și interpretări, invitat fiind scriitoarea Ioana Bradea.

Mâine, 15 decembrie 2017, ora 17:00, reprezentanții bibliotecii invită publicul bistrițean în Clubul Cultural „CoșBook” al Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11) la recitalul de poezie „Umbra”, susținut de actrița Camelia Dincă Ion pe versurile poetului Nichita Stănescu. Scenariul și regia: Ioan Emil Teodorescu.




