„Numele redacției Recorder este menționat de 22 de ori în cea mai recentă hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (https://bit.ly/4upTELH) care vorbește despre o operațiune de preluare ostilă a puterii judecătorești din România. În același document sunt menționate și alte redacții de presă care au avut articole critice pe tema justiției, organizații civice și persoane care au exprimat opinii despre funcționarea sistemului judiciar. Practic, una dintre cele mai importante instituții din România întocmește liste cu persoane incomode și cataloghează libertatea de exprimare drept o amenințare la adresa statului.
🔴 Lucrul și mai grav este, însă, recurența unui astfel de discurs, care tinde să devină o normalitate în tot mai multe zone ale statului român. După publicarea documentarului „Justiție capturată”, liderii sistemului judiciar ne-au acuzat că atentăm la ordinea constituțională, iar după investigația despre împuternicirile din Poliție, purtătorul de cuvânt al instituției a afirmat că demersul nostru jurnalistic depășește cadrul legal și pune în pericol siguranța națională.
Hotărârea CSM de ieri, document întins pe 76 de pagini, vine să reitereze acest tip de discurs îndreptat împotriva presei și a societății civile, ducând derapajele instituționale la un nou nivel. Deși este o instituție care reprezintă puterea judecătorească, CSM își arogă mai nou puterea de a se pronunța asupra politicii editoriale a unei redacții de presă, analizând felul și momentul în care jurnaliștii aleg să critice activitatea unor politicieni.
Concret, în încercarea de a demonstra că Recorder este parte a unui plan politic de acaparare a Justiției, documentul CSM afirmă: „calendarul acestor materiale jurnalistice de impact ridică în mod obiectiv întrebări privind sincronizarea acestora cu momente instituționale sau politice sensibile”.
Apoi, după ce menționează că documentarul „Justiție capturată” a apărut cu o zi înaintea deciziei CCR care viza pensiile magistraților, demonstrația continuă cu acest exemplu halucinant: „Același tipar editorial poate fi identificat și în alte momente de presiune instituțională, în situații în care s-a manifestat o abatere de la agenda politică asociată prim-ministrului: difuzarea unui material critic la adresa Președintelui României (https://bit.ly/4uuaqJC) axat preponderent pe numirile în funcțiile de conducere ale parchetelor a intervenit imediat după exercitarea de către acesta a prerogativelor constituționale privind numirea procurorilor de rang înalt”.
🔴 Cu alte cuvinte, instituția care reprezintă puterea judecătorească consideră suspect faptul că o redacție de presă publică un material critic la adresa unui politician, la scurt timp după ce acesta a luat o decizie majoră. Nu este acest lucru o contestare a rolului fundamental pe care presa îl are într-o societate democratică?
Dar se poate și mai rău de atât. Cităm din nou din documentul emis de CSM: „Un episod distinct construit în jurul a trei cazuri punctuale de erori ale Poliției Române – primul datând din 2019 – a apărut tocmai în perioada în care numele actualului ministru al afacerilor interne era vehiculat ca potențial prim-ministru, în contextul crizei guvernamentale subsecvente moțiunii de cenzură”.
Așadar, CSM acuză Recorder că a publicat un material despre neregulile din Poliția Română tocmai când ministrul de Interne avea o oportunitate de a promova în carieră. Este greu de înțeles cum se poate armoniza o asemenea poziție publică cu rolul CSM de garant al independenței Justiției.
🔴 În ce calitate analizează CSM politica editorială a unei publicații și momentul publicării unui articol și cum își respectă misiunea atunci când sugerează că un articol de presă i-a prejudiciat imaginea și cariera unui politician? În cazul în care ministrul de Interne Cătălin Predoiu ne-ar acționa în judecată acuzându-ne că i-am adus prejudicii prin respectiva investigație, ne mai putem aștepta la un act de justiție echitabil și independent în condițiile în care judecătorii CSM s-au antepronunțat pe acest subiect?
Documentul de 76 de pagini emis de CSM conține, de altfel, mai multe acuzații și aprecieri care contravin grav rolului instituției. După ce afirmă că Justiția a fost supusă unei „veritabile coup d’etat” după documentarul „Justiție capturată”, CSM numără oamenii care au ieșit în stradă în zilele de după publicarea materialului. Concluzia n-are nimic de-a face cu comunicarea instituțională: „Meetingurile organizate nu au adus în stradă mai mult de 2.500 de persoane (potrivit datelor furnizate Consiliului de autorităţile competente), chiar dacă în presa afiliată puterii politice au figurat şi cifre exagerate, de 10.000 de participanți”. CSM nu menționează câți oameni ar trebui să iasă în stradă pentru a lua în serios un protest, dar este pentru prima oară în istoria postcomunistă a României când o instituție face astfel de interpretări cu privire la valoarea unui drept democratic al cetățenilor.
Având în vedere poziționările de până acum, nu ne așteptăm ca CSM să vină cu niște răspunsuri la întrebările pe care le-am ridicat mai sus. Există, totuși, un decident care are puterea de a trece dincolo de carapacea în care liderii justiției s-au închis în ultimele luni, comunicând unilateral și aruncând cu acuzații. Acest decident este președintele României, care are dreptul legal de a prezida ședințele CSM, drept pe care, în campania electorală, a promis că-l va folosi de câte ori va fi nevoie.
Va fi încălcarea libertății presei un motiv suficient pentru președinte?”
