OPINII

Reforma va fi radicală sau nu va fi deloc

Autor: Ciprian Mihali

Ultimul text pe care l-am publicat în Republica – folosind o comparație între sistemul educațional belgian și cel românesc – a avut parte de o difuzare uriașă și neașteptată. Pentru mine este semnul că am pus degetul pe o rană dureroasă, iar această rană este cea a prejudecăților și ignoranței noastre despre ce trebuie să însemne educația. Am citit o parte dintre sutele de comentarii făcute la acest text, care mi se par o oglindă destul de fidelă a societății românești de azi. Voi încerca să revin cu unul sau mai multe texte pornind de la criticile cititorilor ori de la sugestiile pe care mi le-au oferit.

Pentru moment aș vrea doar să spun, printr-o butadă, că reforma educației din România, ca orice altă reformă ne dorim în țara noastră, va fi dureroasă ori nu va fi deloc. Ea nu se va face cu aplauze și marșuri triumfale, ci în chinuri și dureri. Nu există reformă de bună voie. Nu există schimbare lustruind vechiul. Ca să fie eficientă, ea va trebui să smulgă din noi, precum o măsea cariată, toate apucăturile, fricile, compromisurile și interesele care parazitează actul educațional. Va fi nevoie de evaluări masive, corecte și radicale ale corpului profesoral, care să dea afară oameni, mulți oameni, să reprofesionalizeze această meserie, să relanseze demnitatea meseriei de profesor în același timp cu recâștigarea demnității învățării și a școlii pentru reușita socială.

Dar o asemenea reformă se va putea face numai dacă noi toți, ca societate, ne vom regândi radical proiectul de țară. Educația pare în acest moment o activitate reziduală, un apendice la lucruri mult mai importante în societate, precum dezvoltarea economică, transporturile sau întărirea securității interne. Învățarea este o activitate nici măcar secundară, ci auxiliară, înghesuită într-o școală pe care, cu rare și notabile excepții o urăște toată lumea. În afara școlii învățarea nu-și mai are rostul. Când termini școala, la 16, 18 sau 24 de ani, ai învățat tot ce era de învățat, mai ales ceea ce nu ți-a folosit. O îndelungă și dureroasă pierdere de vreme.

Desigur că există excepții de la această cultură dominantă. Dar ele nu pot deocamdată schimba cursul societății. Reforma educației, ca toate reformele majore de care are nevoie România, trebuie să vină de sus în jos, să fie dură, să fie de durată și să dea expresie unei voințe politice consensuale care să riște să trezească multe ostilități într-un public așezat comod în propriile insuficiențe.

Reducerea orelor la diversele cicluri școlare, de pildă, nu va rezolva nimic. Un copil nu va iubi școala mai mult dacă va sta la școală mai puțin. Pentru că el detestă deja să meargă la școală. Acestea sunt paleative, precum compresele cu apă rece pe fruntea unui bolnav epuizat de infecții și convulsii.

Reforma înseamnă o altă filosofie socială, un alt model de societate, un alt raport față de sine și față de semeni. Lumea spre care ne ducem nu mai are aproape nimic în comun cu cea din care venim. Nu este o lume mai rea, este doar o lume altfel. Pe care, prin felul în care ne purtăm, facem mari eforturi să o refuzăm și să nu o înțelegem. Și ne pregătim să aruncăm în ea generații după generații de tiner inadaptați, vlăguiți și urându-ne deja pentru felul în care le îngustăm viitorul, doar pentru că așa am crezut noi că e bine din fixațiile noastre ancestrale sau pentru că nu am avut curajul să schimbăm la timp ceea ce nu mergea.