ACTUALITATE, ECONOMIE

„Regina apelor minerale” Borsec – 220

Distribuire articol:

„Regina apelor minerale” Borsec împlinește 220 ani de când, în anul 1806, a început îmbutelierea industrială a apei minerale naturale.

Apa Borsec a devenit faimoasă datorită proprietăţilor sale curative, cunoaşterea izvoarelor Borsecului datând de pe vremea romanilor, care le-au descoperit după cucerirea Daciei.

Încă din secolul al XVIII-lea Borsecul era renumit ca staţiune balneo-climaterică datorită calităţilor terapeutice ale apelor sale minerale, bolnavi din toate părţile Europei mergând la Borsec pentru tratament.

Astfel că, în 1806, investitorii Zimmethausen şi Eisner au început îmbutelierea industrială a apei Borsec.

Trei milioane de litri de apă minerală erau îmbuteliaţi şi transportaţi cu carele în Transilvania, Moldova, Muntenia, Ungaria şi Viena.

Încă de la începuturile sale industriale, Borsec a fost încununată cu titlul de „Regină a apelor minerale” de către Împăratul Franz Josef. Mai aproape în timp, în anul 2004, la cea mai importantă competiţie de profil care are loc în Statele Unite, Borsec a primit titlul de „Cea mai bună apă minerală din lume”.

În 220 ani, la Borsec s-au îmbuteliat peste 42 de miliarde de litri de apă minerală naturală!

Apa minerală naturală Borsec, descoperită de peste 2.000 de ani, reprezintă cu adevărat una dintre cele mai generoase şi valoroase bogăţii ale naturii. De-a lungul istoriei, Borsec a rămas una dintre cele mai bune ape minerale naturale din lume, atât din punctul de vedere al calităţii, cât şi al proprietăţilor curative.


Distribuire articol: