OPINII

Religia oamenilor chinuiți

Eu zic că degeaba îi dăm de zor cu apărarea civilizației creștine. Ce numim de obicei civilizație creștină este doar un muzeu al creștinismului de ieri. Creștinismul autentic (nu cel de paradă, cu bătutul cu pumnul în piept, cel de Paște și de Crăciun, care se rezumă la a mânca miel, porc și cozonac, la a bea vin și a face cadouri) este o credință vie dar chinuită. Creștinul adevărat este un om care suferă în mijlocul unei lumi indiferente, un neînțeles între neînțelegători, un geniu pustiu, un frământat, un om care caută să mărturisească adevărul în mijlocul unei lumi care iubește minciuna, un om care care caută lumina în țara orbilor, căruia îi pasă de soarta unei omeniri ce nu se vrea deranjată în drumul ei vesel spre autodistrugere. Nu ai cum să fii creștin în lumea de azi și să fii în pace totală, degeaba ni se oferă modele de tip Eckart Tolle, sau de mistici iluminați sau de pustnici care fug de lume spre găsirea liniștii. Nu poți să cauți in mod egoist liniștea ta când totul în jurul tău se prăbușește, când morala e distrusă, când tot ce vor contemporanii tăi este să se distreze: să mănânce până la vomitat și apoi să o ia de la capăt, să bea până la comă alcoolică și să comită orgii sexuale, în cât mai multe feluri posibil. Asta este rețeta fericirii pe care o propune secularismul și în fața căreia creștinul nu poate sta cu brațele încrucișate.
Creștinul este deci un chinuit, și nu poate fi altfel. Creștinul modern îl vei găsi în singura stare normală posibilă pentru unul căruia îi pasă nu doar de sufletul lui ci de salvarea a cât mai mulți, a copiilor, a fraților, a vecinilor. Aceștia sunt creștinii – dincolo de aparența lor înșelătoare de baieți buni și de oratori talentați (care nu vine de la ei, ci de la Duhul sfânt). Exemplul lor suprem este Hristos, care nu s-a retras pe un munte, nici în peștera spre a își găsi liniștea și a comtempla natură, ci a intrat în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, a provocat ipocrizia fariseilor și suficiența saducheilor, a iubit, a plâns, a vindecat, a învățat, a scos dracii, a făcut pagube crescătorilor de porci, a îndemnat la schimbare și pocăință. Și a fost dispus să meargă cu nebunia până la capăt, lăsându-se răstignit pentru convingerile sale, fără să ceară scuze nimănui. Așa este creștinul adevărat – este martir asumat (adică martor viu), nu făcător de cruci pe furiș, un locatar izolat într-o chilie, ci un gladiator cu șanse aproape nule, un avocat al cauzelor pierdute, care știe că are de partea sa numai un singur lucru: Adevărul, cel care umblă mereu cu capul spart.
Gabriel Purcăruș