LIFESTYLE

Rezultate dezastruoase ale elevilor români la testele PISA 2018

Marți dimineața, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a dat publicității rezultatele la testarea PISA 2018, iar surpriza neplăcută este că România a obținut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la această testare. Astfel,potrivit https://www.edupedu.ro,  din 79 de state participante, România ocupă  locul 47 la citire, 52 la matematică și 55 la științe. Mai mult decât atât, conform acestor rezultate, ne aflăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană la matematică și pe penultimul loc în UE la citire și științe. Potrivit sursei citate, 44% dintre elevii români care au susținut testarea PISA nu înțeleg ce citesc, adică sunt analfabeți funcțional.

PISA este un program de testare internațională a elevilor,  implementat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, ce presupune o standardizare care să arate cât de bine sunt pregătiți elevii de 15 ani la matematică, citire și științe. Se susține de către un număr limitat de elevi din Români din școli selectate să facă parte din acest program. În 2018, la această testare au participat 5.075 de elevi din cei 203.940 de elevi în vârstă de 15 ani din România.

Clasamentul PISA 2018 a fost dominat de  China, Estonia și Canada, ultimele locuri fiind ocupate Republica Dominicană, Filipine și Spania.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că nu ar trebui să ne îngrijorăm deoarece testele PISA nu arată ce știu elevii, ci cum aplică elevii cunoștințele în situații concrete de viață și a anunțat analize în școlile în care  s-a susținut testarea.