Robert Sighiartău: ,,Nu trebuie să fim timorați de dictatul muticulturalismului”

Într-o postare pe rețeaua Facebook, secretarul general PNL, Robert Sighiartău, a menționat câteva elemente ce țin formarea tinerilor și de efectele adverse pe care trăim, în urma exceselor sau chiar a dictatului multiculturalismului și în urma părăsirii unor valori care au ridicat civilizația occidentală.

,,Deși astăzi societatea are acces liber la informație și la cunoaștere, prețuirea pentru gust, pentru frumos, aplecarea pentru proporție și estetic, respectul față de cei din jur și față de istorie, față de fundamentele creștine ale culturii și civilizației occidentale și naționale, autoritatea și seriozitatea nu mai sunt parte a educației școlare.

Aceste valori sunt înecate de un val de vulgaritate, stridență și prost-gust pe scena publică, pe stradă și la televiziuni. În școlile noastre, educația se compune numai din programe, fără asimilarea reală a acestor valori fundamentale.

Pentru promovarea acestor valori trebuie să milităm noi, PNL. Și trebuie să o facem împotriva populismului centralist al PSD care a nenorocit educația pentru a scoate asistați social pe bandă rulantă.

Nu trebuie să fim timorați nici de excesele/dictatul muticulturalismului și ale corectitudinii politice instituite în Europa Occidentală după revoltele pariziene din 1968. Acestea au alterat fundamentele clasice ale educației care au făcut gloria Occidentului. În definitiv, vedem cum, chiar în această perioadă, Franța însăși încearcă să revină la formule și valori tradiționale în educație și face primii pași într-o tentativă de a ieși din marasmul educațional în care a intrat după revoltele din 1968″.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.