ACTUALITATE

România câștigă prima medalie de aur în proba de dublu vâsle feminin

Actualizare. La Varese, România a cucerit medalii de aur la dublu vâsle feminin (Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş) şi opt plus unu feminin (Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu şi Daniela Druncea), iar medaliile de argint au fost obţinute la dublu rame feminin (Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş), simplu vâsle feminin, categorie uşoară (Gianina-Elena Beleagă), patru rame masculin (Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu şi Cosmin Pascari) şi opt plus unu masculin.

Sportivele române Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş au cucerit medaliile de aur în proba feminină de dublu vâsle, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia).

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi text care spune „ROMANIA Simona Geanina RADIS (S) Nicoleta-Ancuta BODNAR (B)”
Bodnar şi Radiş, campioane europene şi anul trecut la Poznan, s-au impus cu timpul de 06 min 49 sec 840/1000, urmate de Donata Karaliene şi Milda Valciukaite (Lituania), în 06 min 53 sec 330/1000, şi de britanicele Holly Nixon şi Saskia Budgett, 06 min 55 sec 130/1000.

La dublu rame masculin, Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, care anul trecut au luat aurul la Poznan, s-au clasat pe locul patru, cu timpul de 06 min 26 sec 34/100. Aurul a fost obţinut de croaţii Martin şi Valent Sinkovic (06:23.37), argintul a revenit italienilor Matteo Lodo şi Giuseppe Vicino (06:24.72), iar bronzul a fost câştigat de sârbii Martin Mackovic şi Milos Vasic (06:25.58).

România a mai cucerit duminică două medalii de argint, prin Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş, la dublu rame feminin, şi Gianina-Elena Beleagă, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară.

Sportivii români vor evolua duminică în alte cinci finale în care sunt puse în joc medalii la Varese.