România Matcașu, românca ce poartă numele țării noastre a fost botezată de Regele Carol al II-lea

Singura persoană din România ce poartă prenumele țării noastre s-a născut la Pleșcoi (Buzău), în anul 1940, într-o familie nevoiașă cu 16 copii. A primit numele țării de la Regele Carol al II-lea, tatăl său fiind sfătuit de cineva să-i scrie regelui și să-l roage să o boteze.

Regele Carol mai boteza copii și pe tata l-a învățat cineva, a făcut o cerere, dar n-a apucat să mă boteze, mi-a dat doar numele la sfat, numele de România”, a mărturișit România Matcașu, pentru Digi 24.

Doamna România trăiește în Brașov, acolo unde a ajuns la 16 ani pentru a se angaja la Uzina Tractorul. Spune că e mândră că poartă același nume cu țara și că nu a fost niciodată dezavantajată din această cauză, chiar dacă, de cele mai multe ori când își spunea numele unor necunoscuți, era rugată să repete. Chiar și la cununia civilă, preotul a rugat-o să-și spună numele, nu…țara.

Întotdeauna sărbătorește de ziua ei, pe 30 iulie, dar și pe 1 Decembrie, de onomastică. Ajunsă la o vârstă respectabilă, România Matcașu mai are o singură dorință: să boteze o fetiță cu prenumele ei. Deși a făcut publică această dorință, deocamdată nu a găsit părinți dispuși să-și numească fiica cu numele țării.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.