România primește un mandat în plus în Parlamentul European

România primește un mandat în plus în Parlamentul European

Numărul deputaților europeni va fi redus după alegerile de anul viitor, ca urmare a ieșirii Marii Britanii din UE. O parte dintre mandatele rezervate britanicilor vor fi împărțite între țările rămase, iar restul vor fi păstrate pentru viitoarele extinderi ale clubului comunitar. Țara noastră primește un mandat în plus, astfel că în parlamentul rezultat din alegerile europene de anul viitor românii vor fi reptezentați de 33 de aleși.

În prezent Parlamentul European numără 751 de aleși. Vacantarea celor 73 de locuri ale britanicilor a creat necestitatea unei împărțiri, care să aibă în vedere viitoarele extinderi ale Uniunii Europene și garantarea faptului că niciunul din statele membre nu va pierde vreun loc.

Astfel, 27 dintre locurile britanicilor au fost împărțite între 14 state subreprezentate, iar restul de 46 vor fi puse la dispoziția viitorilor membri, cel mai probabil state din Balcanii de Vest Precum Albania, Macedonia Serbia sau Muntenegru.

Astfel, Franța a primit 5 mandate în plus, iar Polonia două.

România a primit un mandat, urmând să trimită la Strasbourg 33 de aleși. Europarlamentarii consideră că aceasta împărțire este una democratică, în acord cu tratatul de la Lisabona.

Participarea cetățenilor la alegerile europene este în general slabă, în 2014 doar 43,11 la sută dintre cetățeni au participat la vot.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.