În Uniunea Europeană, peste 2,8 milioane de hectare au fost alocate producţiei de fructe şi alte 2,1 milioane de hectare producţiei de legume.
Eurostat a publicat topurile de profil, topurile în care România, a şaptea ţară din UE ca mărime şi populaţie străluceşte prin absenţa la toate capitolele.
Spania a fost statul membru care a acordat în anul 2016 cea mai mare atentie producţiei de fructe ( 942 de mii de hectare sau 33% din suprafaţa totală), în timp ce Italia a fost cel mai mare producător de legume ( 420 de mii de hectare sau aproape 20% din suprafaţa totală).
Polonia, a recoltat mai mult de unu din patru mere produse în UE, depăşind lejer Italia sau Franţa ( 28,7%, faţă de 19,6%, respectiv 14,5%).
Totodată, Polonia a fost principalul producător european de cireşe ( 29,3%), urmat la mare distanţă de Spania (11,9%), Italia (11,2%) şi Ungaria (9,9%). România ocupă locul 5, doar cu puţin înaintea Greciei ( 8,2% faţă de 7,9%).
Polonezii au figurat pe locul doi la o categorie unde puteam să concurăm şi noi, adică la căpşuni (17,4%), după Spania (31,6%) dar înaintea Germaniei (12,0%)
La producția de mere România a avut o producţie totală de 12,5 milioane tone sau 25 de kilograme per locuitor şi la roşii, care figurează în statistica europeană cu 18,5 milioane tone sau 36 de kilograme per locuitor. Deloc onorant, date fiind condiţiile noastre de sol şi climă.
De unde mâncăm?
- mere şi cireşe din Polonia,
- piersici din Italia
- căpşuni din Spania
- roşii din Italia
- castraveţi
- dovlecei din Spania
- morcovi din Polonia
sursa: INS, Curs de guvernare.