Românii nu vor fi reprezentați în Parlamentul Ungariei, spre deosebire de maghiarii din România și alte multe naționalități care sunt generos reprezentate în Parlamentul României.
Uniunea Românilor din Ungaria (URU) a obținut doar 495 de voturi, echivalentul a 0,01%, în ciuda faptului că această minoritate numără zeci de mii de persoane.
De altfel, nici vreo altă formațiune politică a minorităților din Ungaria nu a reușit să intre în Parlamentul țării vecine.
Conform ultimului referendum, în Ungaria sunt 45.000 de români declarați.
În România, minorități care numără mult mai puține persoane au un deputat în Parlamentul României.
De exemplu, populația evreiască din România, potrivit unor estimări realiste, este în prezent de maximum 5.000 de persoane, drept pentru care au un deputat în persoana ultracontroversatului deputat, mediocrul Vexler. Sigur, niciun român nu reprezintă, în Knesset / Israel, la modul oficial, minoritatea românească din Israel, dar Bucureștiul, nu aude, nu vede astfel de realități și oportunități politice. Potrivit statisticilor oficiale, există un număr uriaș de români care locuiesc în această țară, ce depășește lejer pragul de 200.000!
Un alt exemplu relevant este cel al bulgarilor, în România fiind aproximativ 6 000 de bulgari, reprezentând 0,03% din populația țării, și care au, desigur, un reprezentant deputat în Parlamentul României. Sigur, niciun român nu reprezintă minoritatea românească din Bulgaria, la modul oficial, dar Bucureștiul, nu aude, nu vede astfel de realități și oportunități politice.
În alte state, inclusiv în Ungaria, românii, deși numeroși, nu au reprezentare parlamentară în țara respectivă.
Dar Bucureștiul, din nou, doarme sau, cine știe!, poate că trădătorii sunt mai vigilenți, contribuind la umilirea românilor, oriunde s-ar afla!
Organizațiile minorităților naționale din România numără, pe lângă UDMR, 19 alte entități:
* Asociaţia Macedonenilor din România: Ionel Stancu, Cristina Codreanu;
* Uniunea Elenă din România: Dragoş-Gabriel Zisopol;
* Uniunea Democrată Turcă din România: Iusein Ibram;
* Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România: Varol Amet, Metin Omer, Ela Ziadin, Ozgun Arslan, Adel Velula;
* Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT.: Ioana Grosaru;
* Uniunea Croaţilor din România: Giureci-Slobodan Ghera;
* Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România: Adrian-Miroslav Merka, Ioana-Cristina Jucan;
* Forumul Democrat al Germanilor din România: Ovidiu Ganţ, Thomas Şindilariu, Bettina Andrea Rost, Christine Klemens Manta;
* Uniunea Polonezilor din România: Ghervazen Longher, Victoria Longher, Iosef Irişec, Ana Zielonka;
* Uniunea Armenilor din România: Varujan Pambuccian, Sirun Terzian, Bogdan Căuş Nicolaides Narine, Petru Papazian;
* Asociaţia ”Liga Albanezilor din România”: Bogdan Alin Stoica;
* Uniunea Ucrainenilor din România: Miroslav Nicolae Petreţchi, Irina-Liuba Horvat, Ilie Sauciuc, Maria Condrei-Szabo, Vasile Pasenciuc, Lucica Gherman;
* Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România: Silviu Feodor, Nicolae Artion, Florentina Svetlana Crăciun;
* Uniunea Culturală a Rutenilor din România: Iulius Marian Firczak, Francisc-Oscar Gal, Mariana-Svetlana Mureşan, Carmen-Svetlana Bojcsuk, Gabriela-Cristina Bodnariuc, Maria Bocicor;
* Uniunea Bulgară din Banat – România: Gheorghe Nacov, Petru Topciov, Adrian-Sorin Cosilcov, Ana-Carolina Ivanciov, Daniel-Marius Piţ, Petronela Sehabi;
* Uniunea Sârbilor din România: Ognean Crîstici;
* Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România: Silviu Vexler;
* Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”: Nicolae Păun, Iulian-Costel Paraschiv, Bogdan-Florin Paraschiv, Viorica Gotu, Ionuţ-Constantin Păun, Daniel Vasile;
* Forumul Cehilor din România: Ştefan Bouda, Ştefan Moţec, Astrid-Marichen Pervulescu.
În Ungaria, cel mai de succes partid al minorităților a fost cel al romilor, care a cumulat 18.880 de voturi, urmat de cel al germanilor, cu 17.845 de voturi, și cel al croaților, cu 1.255 de voturi.
Dar, desigur, în democrația maghiară, nici ei nu au reprezentare parlamentară.




