Rusia se va retrage din OSCE, cel mai probabil, după votul camerei inferioare a legislativului rus, din 21 februarie, a anunţat Viaceslav Volodin:
„Este timpul să spunem ‘la revedere’ Adunării Parlamentare a OSCE. Organizaţia duce lipsă absolută de independenţă, este politizată şi dansează după cum cântă Washingtonul. Dar cel mai rău lucru în această situaţie este că şi noi plătim bani, noi suntem unul dintre cei mai mari plătitori”, a precizat preşedintele Dumei.
Cele două camere ale parlamentului rus, Duma şi Consiliul Federaţiei, vor vota simultan suspendarea participării Rusiei şi oprirea contribuţiei financiare a Moscovei la OSCE, a mai adăugat acesta.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) are 57 de membri, printre care Ucraina, SUA şi Rusia, fiecare ţară membră având drept de veto.