POLITICĂ

S-a încheiat votul în Parlament. Câte voturi a primit Guvernul Dacian Cioloș?

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş. Conform programului, premierul desemnat Dacian Cioloş a prezentat programul de guvernare şi lista Guvernului. Au avut loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului. Lista cu miniştri şi programul de guvernare au fost depuse luni la Parlament.

Actualizare. Ora 12.35, votul s-a încheiat.

88 de parlamentari au votat pentru, iar184 împotrivă, așadar cabinetul propus a căzut. Urmează o nouă rundă de consultări și o nouă desemnare de premier.

Declarațiile liderilor.

Dacian Cioloș a cerut votul de investitură invocând problemele grave prin care trece țara. “Să ne asumăm împreună acest vot, ca în 2015 când partidele nu și-au asumat un guvern. Soluția nu e în afară, ci prin asumare politică, am fost disponibil pentru discuții, am venit cu bună credință. De asta suntem aici și haideți să ne facem aici în România mai bine, să nu ne-o facă alții. Votul nu este pentru noi sau împotrivă, fiecare ne asumăm responsabilitatea”.

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat miercuri că premierul desemnat Dacian Cioloş a mai condus Guvernul României şi a avut “o spirală a eşecurilor”. El a afirmat despre Ioana Mihăilă că nu a existat ministru “care să aibă pe conştiinţă mai multe victime, probabil în nicio perioadă a existenţei României”.

Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, consideră că programul de guvernare şi executivul propus de Dacian Cioloş reprezintă cea mai rapidă soluţie la criza politică şi i-a îndemnat, miercuri, pe parlamentari să voteze Cabinetul.

Deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, a declarat miercuri că nu va vorbi în timpul alocat partidului său la şedinţa de învestire a guvernului propus de Dacian Cioloş, pentru că a constatat că USR vorbeşte doar cu PNL şi UDMR, “în timp ce PSD şi AUR ies în afara calculelor”.

Social-democratul Alexandru Rafila a declarat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că încă din anul 2016, când Dacian Cioloş era premier, s-a încercat în mod repetat discreditarea corpului medical. El a adăugat că, în ultima perioadă, Ministerul Sănătăţii a fost condus de USR, prin Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, iar cei doi nu au pregătit sistemul de sănătate în privinţa condiţiilor de acordare a asistenţei medicale în spitale şi în ambulatoriu

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri că parlamentarii ar trebui să-şi ceară scuze de la cei care i-au trimis în Parlament, subliniind că ar trebui dezbătute problemele cu care se confruntă România, şi a spus că formaţiunea sa nu va vota echipa guvernamentală propusă de Dacian Cioloş.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat miercuri că pentru implementarea PNRR Cabinetul său va instaura un dialog strâns între miniştri şi Parlament.

Programul de guvernare al USR conţine soluţii pentru cele două crize cu care se confruntă România – facturile la energie şi gaze şi pandemia de COVID-19, a declarat miercuri premierul desemnat Dacian Cioloş, în discursul susţinut în plenul reunit al Parlamentului.

rul desemnat Dacian Cioloş a propus, miercuri, în plenul Parlamentului, un armistiţiu politic şi a îndemnat parlamentarii să voteze guvernul propus de el pentru a scoate ţara din criză.

Premierul desemnat Dacian Cioloş le-a cerut, miercuri, parlamentarilor să dea un vot pentru un guvern de criză, pentru a oferi împreună un exemplu de responsabilitate cetăţenilor, subliniind că îşi asumă atât “propria vină a superficialităţii şi indiferenţei din trecut”, cât mai ales “ceea ce poate fi făcut de acum înainte”.

Senatorii şi deputaţii au ţinut un moment de reculegere, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, în memoria celor peste 40.000 de români care au murit din cauza COVID-19.Momentul de reculegere a fost cerut de premierul desemnat Dacian Cioloş.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că a făcut un apel către toţi colegii de partid care nu s-au vaccinat anti-COVID cu a treia doză ca după votul din Parlament pentru guvernul propus de Dacian Cioloş să meargă cu toţii şi să se imunizeze.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, pentru votul de învestire a guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş. Şedinţa este condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu, care a anunţat că 273 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa din totalul de 466.

Premierul desemnat Dacian Cioloş şi-a exprimat speranţa, miercuri, ca parlamentarii să aibă înţelepciunea de a vota Cabinetul pe care l-a propus, pentru că ar fi “o soluţie imediată” de ieşire din criza politică şi de implementare a unor măsuri care să rezolve şi celelalte crize cu care se confruntă România.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş.
Candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş sunt: Dan Barna – ministrul Afacerilor Externe; Nicu Fălcoi – ministrul Apărării Naţionale; Alin Stoica – ministrul Afacerilor Interne; Stelian Ion – ministrul Justiţiei; Dragoş Pîslaru – ministrul Finanţelor; Cătălin Drulă – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii; Cristina Prună – ministrul Energiei; Claudiu Năsui – ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului; George Căţean – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Mihai Goţiu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Cristian Ghinea – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; Ioana Mihăilă – ministrul Sănătăţii; Ionuţ Moşteanu – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; Oana Ţoiu – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale; Corina Atanasiu – ministrul Educaţiei; Monica Berescu – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării; Iulia Popovici – ministrul Culturii; Tudor Pop – ministrul Tineretului şi Sportului.

 

Sursa foto (c) : USR PLUS / Facebook

Marţi, miniştrii propuşi în Cabinetul Cioloş au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toţi, primind avize negative.

Avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi este consultativ.

Conform Constituţiei şi regulamentelor, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin o jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori şi nicio altă formaţiune politică parlamentară nu a anunţat că susţine Cabinetul propus de Dacian Cioloş.