OPINII

Să încercăm să readucem aminte ce înseamnă standardele intelectuale adevărate

Distribuire articol:

În momentul în care intelectualitatea publică românească a ajuns nu doar să practice trogloditismul intelectual, dar mai mult, să-l justifice, raționalizeze și teoretizeze (evident, în termeni trogloditi), nu ne rămâne, evident, decât să facem tot ceea ce am făcut și până acum:
Anume să încercăm să readucem aminte ce înseamnă standardele intelectuale adevărate și să facem ce putem ca să ilustrăm care este natura și menirea discursului intelectual public real.
Nu te poți angaja polemic cu trogloditismul pentru că, în conformitate cu propriile lor standarde, tot ce poți să faci este să le spui abrupt și sec că sunt troglodiți. Lucru pe care si ei il fac, chiar mai bine decat putem sa o facem noi, prin practica si discursul lor curente prin care se ilustrează ca atare.
Așadar, să ne vedem ale noastre. De exemplu, să notăm și să reamintim relativ la o tema intelectuală fierbinte a zilei că naționalismul și cosmopolitanismul nu au valente predeterminate în sine, ci pot fi ceva bun sau ceva rău, ceva adecvat sau ceva inadecvat, ceva constructiv sau ceva neconstructiv. Că natura și bonitatea lor depind de formă și context, că minți serioase și luminate în istorie au susținut argumente naționaliste și anticosmopolitane, cu exact aceeași îndreptățire cu care altele au avut poziții contrare.
Să încercăm, așadar, să ne situăm la acest nivel, al gândirii libere și informate, notând doar că actualul trogloditism intelectual, isteric-antinaționalist și fanatic-globalist, este o aberație și ceva nedemn de o minte sau voce publică ce se respectă.
SI ACUM SA ILUSTRAM, SIR ISAIAH BERLIN, INTERVIU DIN 1991:
„NEW PERSPECTIVE QUARTERLY (NPQ): Să înțelegem că visul cosmopolitan liberal nu face parte din agenda dumneavoastră?
SIR ISAIAH BERLIN: Ca și Herder, în viziunea mea, cosmopolitanismul este lipsit de conținut. Oamenii nu se pot dezvolta dacă nu aparțin unei culturi. Chiar și când se revoltă împotriva unei culturi și o transformă, o fac din perspectiva cuiva care aparține unei tradiții. Noi curente și direcții pot fi create – vezi în Occident reforma sau renașterea sau mișcarea romantică – dar, în cele din urmă, toate derivă dintr-o singură sursă, dintr-o singură tradiție centrală care subzistă sub valurile de transformări.
Dar dacă această tradiție centrală, această sursă, acest izvor seacă și oamenii nu mai sunt parte a acestor comunități și relații culturale, în care nu mai există o limbă maternă specifică, atunci aș spune că această evoluție este o profundă subminare a tot ceea ce este uman.
NPQ: Așadar, pentru dumneavoastră, Giambattista Vico și Herder, apostolii pluralismului cultural, sunt filozofii viitorului?
SIR ISAIAH BERLIN: Da, în sensul că suntem toți influențați profund de o mare varietate de valori (…) Diversitatea, varietatea de valori este o virtute care ne-a fost adusă de mișcarea romantică, din care Herder și Vico, pe care îi privesc ca fiind apostolii și profeții diversității, au jucat un rol important.
Până la urmă, diversitatea, pluralismul care implică posibilitatea a numeroase idealuri poate incompatibile unul cu celălalt, dar care atrag și inspiră oamenii, ar trebui privite ca niște virtuți.
În acest context, dați-mi voie să fac o predicție, o profeție pentru secolul 21: poate că, în contextul secolului 21, un sistem asemănător cu cel imaginat de Huxley în „Minunata lume nouă” va fi instaurat, poate chiar ca un panaceu sau o reacție la renașterea naționalismului la începutul secolului 21. Sub acest sistem, i se va oferi fiecăruia hrană și adăpost și capacitatea de a coexista într-un singur tipar sau formulă de existență socială și culturală.
Dar, atenție: mai devreme sau mai târziu, cineva se va răzvrăti, cineva va cere spațiu de manifestare împotriva sufocării aduse de unicitatea patternului existențial. Oamenii nu se vor revolta doar împotriva totalitarianismului; oamenii se vor revolta și împotriva unui sistem atotcuprinzător, globalizant, care se dorește benign…
Poate că cei care se vor revolta primii vor fi striviți de acest sistem. Dar alții și alții se vor ridica după ei. Dacă este ceva de care sunt sigur, după ce am trăit atât de mult și am ajuns la vârsta aceasta, este că oamenii se vor revolta mai devreme sau mai târziu împotriva uniformității și încercării de a le fi impuse soluții globale de orice fel.”
Dragos Paul Aligica

Distribuire articol: