OPINII

Salvarea României: mișcarea conservatoare

Ce-i trebuie României? O mișcare conservatoare formată din tineri patrioți, credincioși, educați, perfect conectați la tehnologiile moderne,  capabili să-și câștige pâinea în mediul privat, prin talent antreprenorial și mobilitate socială. Îi văd urcând pe scena națională, apărând familia, piața liberă, valorile europene, creștinismul și interesele națiunii române împotriva agendei seculariste, a relativismului moral și a propagandei globaliste.

Îmi doresc să văd acești tineri pe noile platforme de comunicare, în Parlament și Guvern, în Universități, presă, top Capital 300, servicii secrete și magistratură.  E prea mult să visăm la o elită profesională cultivată, perfect capabilă să impună respectul politicienilor din Washington DC, Londra, Berlin sau Bruxelles?

România se va face bine doar printr-o mișcare populară care nu ezită.

să apere valoarea vieții și demnitatea persoanei umane, libertatea economică, democrația și statul de drept, suveranitatea națională, proprietatea privată și competiția, familia și interesul superior al copilului.

Ne vom salva prin efortul și inteligența celor care îmbrățișează Civilizația Iubirii împotriva ideologiilor urii. Mărturia noastră publică se întemeiază pe cinste, deschidere, dialog, decență și respect acordat tuturor conaționalilor noștri.