Guvernul a adoptat joi hotărârea prin care sămbătă, 26 aprilie, devine zi de doliu național, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.
„Adoptăm o zi de doliu național în România, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală și căldura arătate permanent românilor. Ca orice creștin, am simțit că prezența sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate”, a precizat premierul la începutul ședinței de Guvern.
În ziua de doliu naţional prevăzută la art. 1 toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări; ca pavilion, pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.




