Sancțiuni aplicate de Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud

Bărbat depistat de polițiști în trafic, conducând un autovehicul sub influența alcoolului.

Marți seara, 6 martie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit în trafic pentru control un bărbat, de 29 ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15 A, prin Sărățel. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volanul autoutilitarei. De asemenea, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

 Nu conduceți vehicule sub nicio formă după ce ați consumat alcool –ALCOOLUL LA VOLAN ARE CONSECINȚE! Pe lângă siguranța dumneavoastră, puneți în pericol și siguranța celorlalți participanți la trafic.

 

Tineri bănuiți de comiterea unor infracțiuni, identificați de polițiști.

La data de 6 martie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat doi tineri, de 18 ani, respectiv 17 ani, ambii din Șintereag, bănuiți de comiterea faptei. Cei doi sunt cercetați pentru faptul că în noaptea de 4/5 martie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială de pe raza localității Șintereag. Prejudiciul cauzat este în valoare totală de peste 400 lei. Polițiștii efectuează în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

La data de 6 martie a.c., în cadrul investigațiilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au identificat un tânăr, de 19 ani, din Prundu Bîrgăului, bănuit de comiterea faptei. Acesta este cercetat pentru faptul că, la data de 14 ianuarie a.c., în timp ce se afla în fața unui local de pe raza localității Prundu Bîrgăului ar fi agresat fizic o persoană, din Josenii Bîrgăului. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLIC- Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.