ACTUALITATE, POLITICĂ

Şapte PSD-işti condamnaţi pentru fraudă în timpul referendumului pentru demiterea lui Băsescu

Şapte reprezentanţi ai PSD Vrancea în secţiile de vot din comunele Suraia şi Tulnici în timpul referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu au fost condamnaţi în primă instanţă pentru fraudă electorală de către Judecătoria Focşani, potrivit realitateadevrancea.net.

Cei şapte au primit sentinţe de închisoare cu suspendare, interzicerea pe durata determinată a drepturilor de a fi aleşi şi obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii.

Potrivit sursei citate, la Suraia au apărut dovezi, în timpul zilei de votare, că mai multe persoane aveau deja semnate listele pe care ar fi trebuit să se înregistreze după vot. De altfel, fostul preşedinte al secţiei din Suraia a fost deja condamnat definitiv şi a executat sentinţa în Italia.

Unul dintre inculpaţi este Dragoş Matişan, liderul organizaţiei de tineret a PSD şi angajat al Consiliului Judeţean Vrancea. Conform soluţiei pe scurt a judecătoriei, Matişan, în calitate de reprezentant al PSD (preşedinte de secţie) în secţia din Lepşa – Tulnici – acolo unde s-a înregistrat scorul neverosimil de 250 la sută prezenţă la vot, a fost condamnat la un an de închisoare, a primit interdicţia de a alege şi de a fi ales, în acelaşi timp fiind obligat să presteze muncă în folosul comunităţii la Adăpostul de Câini sau la adăposturile de noapte din Focşani.

Dosarul este disjuns din dosarul de fraudă la Referendum al fostului preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat în închisoare.

Ceilalţi inculpaţi sunt George Ariton, Măricica Popa, Marian Romeo Vasilescu, Neculai Lazăr, Ionuţ Repede şi Lucică Milcoveanu.

Totodată, cei şapte au fost obligaţi să plătească suma de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.